Majoritatea părinţilor scot vegetaţiile adenoide (polipi) copiiilor când sunt mici, la sfatul medicului specialist. De obicei, această operaţie se poate face începând cu 18 luni. Îi scoţi sau nu polipii? Iată ce trebuie să ştii în acest caz.

ii-scoti-sau-nu-polipii

Vegetaţiile adenoide, numite şi polipi, sunt un ţesut limfatic, ca şi amigdalele, şi constituie o primă barieră împotriva microbilor care pătrund prin nas în corpul nostru. Polipii se situează între nas şi gură, în spatele rinofaringelui.În primii ani de viaţă poate apărea hipertrofia adenoidă care reprezintă o inflamaţie sau creştere în volum a ţesutului adenoid, din pricina infecţiilor transmise prin intermediul căilor respiratorii. Apare de obicei în perioada de creştere, între 3 şi 14 ani, dar mai ales la 7 ani. Creşterea în volum a amigdalelor nazofaringiene poartă numele de polipi şi se manifestă prin mucus în nas şi dificultăţi de respiraţie.

 

Clasificare polipi

  • de gradul 1, când insuficienţa respiratorie apare doar în timpul somnului.
  • de gradul 2, când apar dificultăţi respiratorii atât ziua cât şi noaptea, când doarme, copilul sforaie, iar ziua respiră pe gură.
  • de gradul 3, când ţesutul limfoid blochează aproape de tot fluxul de aer şi respiraţia pe nas este aproape imposibilă, copilul respirând doar pe gură.

 

Cum are loc operaţia

Intervenţia de înlăturare a vegetaţiilor adenoide se practică într-o clinică sau la spital, într-un bloc operator, de obicei ambulatoriu (adică copilul este adus dimineaţa, fără să mânânce nimic şi pleacă seara). Se poate face prin anestezie generală sau locală. Intervenţia nu durează mai mult de 15-20 de minute şi este gratuită pentru copiii minori. Deşi se spune că se scot polipii, în realitate nu se scot 100%, ci se mai reduce din ţesutul respectiv. Se mai lasă o parte care are rolul de a filtra bacteriile şi viruşii pe care îi inhalăm din aer. Chiar dacă nu este plăcută, nu este o operaţie dureroasă. Acum existămetode moderne de operaţie, cum ar fi radioterapia, care este mai puţini invazivă şi mai sigură privind posibila recidivă.

După operație, se recomandă repaus la domiciliu 3-4 zile; se va evita colectivitatea cel puțin o săptămână și contactul cu persoanele cu rino-faringite acute. Este contraindicat consumul de alimente fierbinţi, condimentate şi băuturi carbogazoase. Pot să apară în cazuri izolate senzații de durere. Se vor administra analgezice de tip paracetamol, algocalmin, nurofen, la recomandarea medicului. La 10-14 zile e bine să se facă un control post-operator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *