Inteligenţa se şi moşteneşte sau se dobândeşte?

Mulţi părinţi se întreabă dacă inteligenţa este ereditară. Până nu demult s-a considerat că numai ereditatea determină numărul de conexiuni dintre celulele cerebrale. Totuşi, la ora actuală a fost dovedit că dezvoltarea inteligenţei depinde mai mult de mediul în care se dezvoltă copilul decât de moştenirea genelor responsabile de la părinţi.

 

Inteligenţa-se-moşteneşte

Mulţi părinţi se întreabă dacă inteligenţa este ereditară. Până nu demult s-a considerat că numai ereditatea determină numărul de conexiuni dintre celulele cerebrale. Totuşi, la ora actuală a fost dovedit că dezvoltarea inteligenţei depinde mai mult de mediul în care se dezvoltă copilul decât de moştenirea genelor responsabile de la părinţi.

Când copilul este plasat într-un mediu bogat în stimuli, sunete, culori, jocuri, gusturi, mirosuri, gesturi, emoţii, creierul se dezvoltă multiplicându-şi reţeaua de dendrite care leagă celulele nervoase între ele. Este clar că genele exercită o anume influenţă dar, aşa cum explică psihologul R. Feuerstein, celebru pentru că a demostrat că inteligenţa poate fi învăţată: „cromozomii nu au ultimul cuvânt”.

Studii recente au arătat că un creier este compus din aproximativ 13 miliarde de celule numite neuroni. Fiecare dintre ele are două extensii: axonii, care leagă creierul de diferite părţi ale corpului şi dendrite, care leagă ceulele creierului sau neuroni, între ele (ei). Această interacţiune complexă între natură şi mediul înconjurător apare foarte clar în activităţi proprii oamenilor, cum ar fi vorbitul , cititul, scrisul. De exemplu, nimeni nu se naşte vorbind limba română, trebuie să o înveţe, iar acest lucru modifică creierul în permanenţă.

 

Mediul este esenţial pentru dezvoltarea inteligenţei

Chiar dacă ţinem seama de diferenţele evidente dintre oameni şi animale, cercetările de laborator au confirmat rolul indispensabil al mediului înconjurător în dezvoltarea inteligenţei bebeluşului.

Un grup de şoarecei a fost pus să găsească hrană într-un labirint. După erorile pe care le-au făcut soarecii au fost clasaţi ca: „inteligenţi” şi „proşti”. După mai multe încrucişări, respectiv după şapte generaţii, cercetătătorii au reuşit să obţină două grupuri distincte: şoareci foarte deştepţi şi foarte proşti. Cel mai puţin dotat dintre şoarecii inteligenţi reuşea să găsească drumul în labirint mult mai rapid decât cel mai isteţ dintre proşti.

Apoi, grupuri mixte de bebeluşi de şoareci inteligenţi şi proşti au fost antrenaţi în labirinturi având caracterisitici opuse: unul stimulant, cu oglinzi, cu rampe şi coridoare colorate, iar altul gri şi uniform, ca o închisoare. Rezultat: şoarecii deştepţi şi proşti au avut rezultate echivalente. Diferenţa depindea doar de mediu: cei mai inteligenţi, independent de diferenţele genetice, erau cei care se aflau în labirintul stimulator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *