Intrarea în colectivitate: prima zi la grădi
Se spune despre grădiniţă că este acel loc minunate în care copiii sub îndrumarea unor cadre didactice competende, se dezvoltă psihic, îşi perfectionează diverse abilităţi şi locul unde învăţa lucruri ce îi vor fi de mare ajutor mai târziu. Totodată este un loc frumos unde copii se joacă, întâlnesc alţi copii, leagă prietenii. Copilul este la vârsta la care absoarbe foarte multe informaţii, iar un mediu adecvat, mult mai larg decât cel de acasă îi oferă acestuia orizonturi mult mai suplimentare.
Copilul învaţă să socializeze cu alte persoane de vârsta sa, iar acest lucru devine mult mai benefic decât dacă ar sta acasă cu bonă, sau chiar şi cu părinţii. Socializând copilul depăşeşte acea fază de anxietate şi timiditate pe care o are fiecare, într-o formă mai mică sau mai mare. Totodată va învăţa să comunice cu ceilalţi, să comunice şi să se exprime liber. Un alt beneficiu pe care îl aduce grădiniţa este faptul că învaţă să lucreze în echipă alături de ceilalţi, experimentează lucruri noi cum ar fi competiţia şi ambiţia personală.
Se spune că este bine să alegi momentul oportul pentru trecerea la această etapă, astfel încât cel mic să fie pregătit şi să se poată adapta uşor.
Pentru noi integrarea în colectivitate a început exact în ziua în care cel mic a împlinit vârsta de 2 ani şi 7 luni.
Căutarea unei grădiniţei potrivite a început cu aproape un an înainte, însă nu a fost un success răsunător. Prima reacţie când am mers să vizităm ce dintâi grădiniţă, a fost negativă. Nici cea de a două vizită nu a fost tocmai o fericire, prin urmare am hotărât că trebuie să mai amânăm momentul.
Aşadar am mai aşteptat încă o jumătate de an până când am început să testăm iar terenul. Am găsit o grădiniţă care ne-a plăcut mult, iar cel mai important, cel mic a fost foarte încântat.
A urmat o perioadă destul de lungă în care l-am pregătit pentru ce urma, i-am povestit despre cum se va juca acolo cu ceilalţi copii, ce fel de activităţi vor avea, despre doamnele educatoare, despre cum va dormi împreună cu ceilalţi copii, cum vor mânca împreună. A fost foarte încântat de idee. Mai ales că este un copil foarte sociabil, aproape dependent de oameni (adulţi şi copii) şi care se ataşează foarte repede. Hmmm…da, parcă aş vorbi despre mine acum, aşa de mult îmi seamănă din acest punct de vedere 🙂
Aşadar, după ce am efectuat toate demersurile necesare inscierii la grădiniţă, ne-am prezentat cu cel mic în locaţie. Prima reacţie a fost extraordinară, a luat-o de mâna pe doamnă educatoare, care ne aştepta la intrare şi direct la locul de joacă s-a dus. I-am explicat că noi vom pleca, iar el va rămâne acolo până seara, fără mami şi tati, ci doar cu ceilalţi copii şi doamnele acelea drăguţe. Ne-a spus „pa-pa”, ne-a pupat şi a fost numai o fericire până la somn. Atunci a ripostat puţin, că ar vrea acasă, că ar vrea să vină mami la el, dar a adormit liniştit până la urmă, lângă doamnă educatoare care l-a mângâiat pe spate uşor până a dormit.
După ce s-a trezit s-a jucat frumos, a fost liniştit, iar seara când l-am luat era într-o stare extraordinară, plin de energie, foarte vesel. Mi-a spus că a plâns puţin la prânz că o vroia pe mami, dar că este bine şi mai vrea să vină şi a două zi.
A doua zi însă, încântată de prima reuşită, nu am mai depus atât de multe eforturi în a-i povesti despre gradi…aşa că de dimineaţă m-a anunţat senin că nu mai vrea la gradi. Ce surpriză, să se răzgândească atât de repede?!?! 🙂
I-am prezentat iarăşi întreaga poveste, cu doamna drăguţă care îl aştepta să îl înveţe noi cântecele şi poezii, cu toţi copiii care îl aşteptau la joacă şi să mananace micul dejun împreună. A părut foarte încântat şi a hotărât să mergem iar. Dar când am ajuns acolo, surpriză iar(!!!), vroia să rămână dar şi cu mami…Evident că a urmat o repriză de plâns când l-a luat doamnă şi l-a dus în sala de mese, iar eu şi mai „inspirată” m-am dus să îl liniştesc că nu suportam să îl aud plângând. Evident că a început să plângă şi mai tare, iar doamna educatoare m-a sfătuit că ar fi mai bine să plec pentru că se va liniştit încet-încet, dar numai după plecare mea şi se va integra în mediu. Ea îl va ajuta să de depăşească singur momentul.
Îl priveam pe camera video, cu inima îndurerată, cum stătea la început retras într-un colţ şi suspina uşor, se uita la ceilalţi copii care se jucau, doamnă educatoare mai mergea către el, iar apoi singur a intrat în jocul celorlalţi. După vreo oră de joacă interactivă, doamna educatoare i-a îmbrăţişat pe rând pe fiecare, iar când a ajuns la el şi i-a întins braţele, a fugit către ea şi a strâns-o tare . La somn a mai plâns puţin, dar iarăşi doamna a stat numai lângă el şi l-a mângâiat îndelung până a adormit, iar după-amiază deja era fericit la joacă cu ceilalţi pitici.
Probabil aşa cum spun şi ei, specialiştii este un proces de adaptare la ceva nou, care durează ca şi la noi adulţii. La început este iteresant, este o joacă, dar când realizează că totuşi grădiniţa nu înseamnă numai şi numai joacă şi copii, ci şi anumite reguli ce trebuiesc respectate, la care se adaugă lipsa persoanelor apropiate lui, îl sperie puţin.
Am discutat seara cu doamna educatoare care este şi psiholog şi îi spuneam că mi s-ar părea normal ca acest proces de adaptare să fie mai natural, mai puţin dureros, că nu mi se pare tocmai în regulă să îi supunem pe cei mici la ceva ce le produce o aşa neplăcere. Cea mai mare temere a mea era să nu se simtă cumva abandonat acolo. Ei bine, mi-a explicat că nu este chiar aşa, întrucât şi pentru cei mici este la fel cum este pentru noi prima zi de muncă la un nou job…Da, într-adevăr, nu este cel mai plăcut lucru din lume şi mie îmi vine să plec după prima jumătate de oră :). Diferenţa la cei mici este în modul de exprimare a acestui discomfort resimţit, copii reacţionând liber, fără inhibiţii, fără să depună eforturi în a-şi stăpâni trăirile, aşa cum facem noi adulţii. Totuşi este un sentiment care trece detul de repede, odată ce îţi găseşti locul şi intri în ritmul celorlalţi.
Din fericire a urmat weekendul, aşadar o perioadă de repaus şi apoi în plus două zile de medical (o mică viroză), dar după cele patru zile de repaus în care i-am tot amintit de copii şi de doamnele drăguţe, deja i se făcuse dor de gradi şi a urmat o zi minunată în care nu a mai avut nevoie nici de mângâieri la somn din partea doamnei educatoare.
Ca şi concluzie, adaptarea în acest nou mediu, chiar dacă poate părea dificilă uneori, este numai o etapă trecătoare, iar atâta timp cât noi ca părinţi, ajutaţi de cadrele didactice, gestionăm bine situaţia şi îl ajutăm pe cel mic să o depăşească, grădiniţa poate deveni unul dintre locurile preferate ale celui mic. Cât despre alegerea grădiniţei, acesta este un aspect extrem de important, căruia ar fi bine să i se acorde atenţia cuvenită. Grădiniţa este locul în care copilul va petrece foarte multe ore, iar timpul petrecut acolo trebuie să fie unul de calitate şi pe placul celui mic, cât mai benefic pentru dezvoltarea sa. Grădiniţa nu este numai locul unde copilul stă atunci când părinţii sunt plecaţi la muncă, ci este locul în care el petrece cea mai mare parte a zilei, în care se hrăneşte, se odihneşte, iar cel mai important, locul în care învaţă lucruri esenţiale despre oameni, despre lumea din afara căminului său, dar mai ales despre el însuşi.
