Jennifer Aniston și Justin Theroux se pregătesc de nuntă


Jennifer Aniston a devenit cunoscută publicului în 1994, odată cu interpretarea personajului Rachel Green din longevivul serialul de comedie „Friends”. Pentru rolul care i-a adus notorietatea, actiţa a fost răsplătită cu numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur. După zece ani în care a jucat în „Friends”, Jennifer a început să joace în comedii romantice precum „Rutina, bat-o vina”, „Surpriză: Vine Polly!”, „Dumnezeu pentru o zi” sau „Despărţiţi, dar împreună” toate cu mare succes la public. Pentru activitatea depusă, frumoasa actriţă a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, devenind prima vedetă din distribuţia serialului „Friends” care a primit o astfel de distincţie.
Jennifer Aniston a fost căsătorită timp de cinci ani cu celebrul actor american Brad Pitt, de care a divorţat în 2005, după ce presa a publicat informaţii conform cărora Brad o înşela cu faimoasa Angelina Jolie.
Actorul şi scenaristul Justin Theroux s-a remarcat în câteva filme precum „Iron Man – Omul de oţel 2”, „American Psycho”, „Furtuna tropicală/ Tropic Thunder”, „Calea Misterelor/ Mulholland Drive” şi „Zoolander Manechinul”. În prezent, actorul joacă în serialul „Cei rămaşi/ Leftovers”, care este difuzat de HBO. Justin Theroux este cu trei ani mai mic decât Jennifer şi nu a mai fost căsătorit până acum.
Jennifer Aniston și Justin Theroux se cunosc de ani buni dar formează un cuplu din anul 2012, din timpul filmărilor la comedia „Cu lumea-n cap”. Tot în 2012 cei doi s-au logodit, Justin cerându-i mâna pe 10 august, chiar de ziua lui. Jennifer declara că este cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat în ultimii zece ani.
Cuplul a avut până acum câteva tentative de a ajunge în faţa altarului dar toate au eşuat din diverse motive. De această dată însă, lucrurile sunt sigure şi cei doi se vor căsători la finalul acestei luni, într-o locaţie de poveste. Ceremonia va avea loc în Mexic, pe plaja Cabo San Lucas, unul dintre locurile îndrăgite de Jennifer. Petrecerea se anunţă una restânsă, dar cu stil. Alături de Jennifer Aniston și Justin Theroux vor fi membrii familiei şi câţiva prieteni apropiaţi precum Ben Stiller, Chelsea Handler, Toby Maguire sau Courtney Cox.