Junk-vegetarian sau vegetarian ?

În România se estimează că ar exista în jur de un milion de lacto-vegetarieni, iar alte 3-4 milioane dintre conaţionalii noştri ţin posturile creştin ortodoxe.
Regimul vegetarian – se ştie – este extraordinar pentru sănătate, la fel ca şi pentru minte şi spirit, întrucât presupune consumul unei hrane curate, sănătoase, care îşi pune amprenta benefică asupra întregii vieţi. Şi totuşi, minţile iscoditoare ale unor cercetători în domeniul nutriţiei au sesizat un detaliu extrem de neplăcut: tot mai mulţi vegetarieni fac în ultimii ani boli care ar fi mai degrabă rezultatul unei diete nesănătoase, carnivore.
De ce?
Pentru că în secolul E-urilor, al agriculturii modificate genetic şi al pesticidelor, aproape nimic nu mai este ceea ce pare a fi. Sunt atât de multe alimente de origine vegetală modificate prin industrializare, încât devin extrem de toxice pentru organism. Iar mulţi oameni, care au devenit vegetarieni din considerente morale, religioase sau chiar pentru sănătate, ajung să consume aceste alimente toxice, de tip deşeu. Cercetătorii americani în domeniul nutriţiei au numit această categorie de consumatori „junk-vegetarieni”, o categorie la care riscul de diabet, afecţiuni degenerative şi chiar cancer este inadmisibil de ridicat. Totuşi – ne atrag atenţia aceiaşi oameni de ştiinţă – nu trebuie să credem că junk-vegetarienii sunt mai expuşi la boli decât „carnivorii”, amatorii de şaorma, pizza sau hamburgheri. Dar, raportat la efortul de a fi vegetarian, efectele negative ale acestei diete asupra sănătăţii sunt nedrepte şi chiar dramatice, aceşti vegetarieni neavizaţi riscând boli foarte grave.
Mezelurile de soia
În mod normal, soia este sănătoasă pentru organism şi, în consecinţă, şi derivatele sale ar trebui să fie la fel. Totuşi, foarte multe produse de post, cum ar fi pateul, cârnaţii sau salamul de soia din comerţ au o toxicitate uimitor de mare. De ce? Au fost identificate două motive:
- În încercarea de a imita carnea şi de a fi conservate cât mai mult, cele mai multe dintre aceste mezeluri sunt ticsite cu aditivi sintetici.
- Mezelurile sunt făcute, adesea, din soia modificată genetic, ieftină, dar ale cărei efecte asupra sănătăţii sunt tot mai controversate. Aditivii sintetici prezenţi în aceste preparate vegetale au efecte nocive din cele mai diverse: de pildă, glutamatul (E 621) folosit pentru a le da un gust „irezistibil” atacă sistemul nervos; caragenanul (E 407) şi sărurile acizilor graşi (E 470), folosite ca agenţi de îngroşare, perturbă asimilaţia şi predispun la cancer de colon; la rândul lor, substanţele numite polifosfaţi (E 452), care ţin apa în mezeluri, aşa încât acestea să pară fragede şi să atârne mai greu la cântar, micşorează densitatea osoasă şi perturbă procesele de creştere la copii, iar colorantul roşu carmin (E 120), care dă acea minunată culoare vie şi „sănătoasă” acestor preparate, predispune la alergii severe şi la alte perturbări ale sistemului imunitar.
Soluţia: Mezelurile din soia nu trebuie neapărat eliminate din dietă, dar trebuie să le citim eticheta cu foarte multă atenţie, aşa încât să nu conţină aditivi toxici şi, foarte important, să conţină textul: „fără soia modificată genetic”. Mezelurile cu soia sănătoasă, cultivată bio, fără E-uri dăunătoare, au efecte benefice asupra sănătăţii, fiind mult mai sănătoase decât suratele lor cu carne.
Pâinea albă
Studiile făcute de nutriţionişti din întreaga lume au demonstrat că organismul uman nu este făcut să consume făina albă, care din păcate este aproape omniprezentă în dieta noastră. Ea este ingredientul principal, nu doar al pâinii, ci şi al pastelor făinoase, al covrigilor, al sticks-urilor şi al unei întregi game de aperitive inventate de industria alimentară şi foarte des consumate de vegetarieni.
Până acum 70-80 de ani, această făină, uşor de conservat şi foarte uşor de preparat, era extrem de rar consumată, în lumea rurală mai ales, fiind folosită făina neagră, integrală, care este mult mai bogată în vitamine, minerale şi în fibre alimentare şi ca atare mai sănătoasă. Făina albă, însă, conţine aproape o singură substanţă: amidonul, un zahar care este rapid descompus şi asimilat în organism, producând o creştere rapidă a glicemiei, cu efecte nocive asupra pancreasului, apetitului alimentar şi al sistemului cardiovascular. Fiecare doză de preparate cu făină albă este un adevărat şoc pentru pancreas, care trebuie să producă o cantitate impresionantă de insulină, pentru a face faţă creşterii glicemiei. Insulina secretată în exces transformă excesul de zahăr din sânge în depozite de grăsime, depuse inestetic pe coapse şi abdomen, dar şi pe vasele de sânge, unde provoacă boli cardiovasculare.
Soluţia: Căutaţi pâinea făcută cu făină integrală şi, de asemenea, citiţi cu atenţie eticheta, ca să nu conţină aditivi chimici sau chiar… coloranţi care doar imită la culoare pâinea neagră.
Dulciurile şi produsele de cofetărie „de post”
Foarte mulţi dintre vegetarieni sunt, pur şi simplu, dependenţi de dulciuri care, în absenţa cărnii, sunt cea mai accesibilă şi eficientă consolare culinară. O consolare extrem de scumpă pentru sănătatea organismului, întrucât dulciurile în exces sunt la fel de nocive ca şi carnea. Produsele bogate în zahăr (fie el alb sau ceva mai brun), la fel ca şi cele bogate în amidon, forţează foarte mult pancreasul şi predispun la sindrom hiperglicemic şi apoi la diabet, care constituie cea mai frecventă problemă de sănătate a junk-vegetarienilor. Apoi, produsele de cofetărie de post conţin, pe lângă zahăr şi făină albă, grăsimi hidrogenate (prezente mai ales în frişca vegetală şi creme), tot felul de afânători şi amelioratori de gust, care produc şi mai multe dezechilibre în organism. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, dulciurile produc, dintre toate alimentele, cea mai puternică dependenţă, renunţarea la ele riscând tulburări care de multe ori aduc aminte de sevrajul narcomanilor.
Soluţia: Împrieteniţi-vă, mai întâi de toate, cu mierea de albine şi cu fructele proaspete şi obişnuiţi-vă să le mestecaţi îndelung şi cu multă atenţie, aşa încât să vă satisfaceţi în mod natural nevoia de dulce. Puteţi înlocui, de asemenea, bomboanele şi ciocolata obişnuită cu aşa-numita ciocolată neagră, cu minimum 70% cacao, care este infinit mai prietenoasă cu sănătatea decât variantele clasice.
Băuturile răcoritoare
Nu puteau lipsi de pe lista alimentelor dăunătoare, consumate cu nonşalanţă de vegetarieni. O băutură de tip cola, de exemplu, conţine atât de mult zahăr, încât dacă nu ar conţine acid fosforic şi dioxid de carbon, ne-ar produce instantaneu greaţă şi un acces de vomă, atunci când am bea-o. Acest zahăr, laolaltă cu cofeina, produc în timp adevărate dezastre asupra pancreasului, sistemului nervos şi imunitar. Iar faimoasele băuturi dietetice cu 0% zahăr sunt şi mai periculoase, îndulcitorii artificiali fiind printre cei mai periculoşi aditivi alimentari cunoscuţi. De pildă, aspartamul afectează creierul, producând tulburări de concentrare şi de atenţie, probleme emoţionale şi comportamentale de tipul agresivităţii şi al irascibilităţii. Zaharina produce câteva tipuri de cancer şi tulburări de coagulare, iar ciclamatul este şi el considerat cancerigen, dar cu risc ceva mai mic decât zaharina. De departe, însă, în topul toxicităţii conduc aşa-numitele băuturi energizante, cu conţinut ridicat de cofeină, taurină şi alţi alcaloizi, care excită puternic sistemul nervos. Anual, sute de tineri fac infarct la vârste incredibil de fragede, din cauza acestor băuturi consumate în exces, iar alte milioane de tineri se vor confrunta cu pierderi de memorie, tulburări de concentrare şi cardiace, ca urmare a consumului aceloraşi energizante lichide.
Soluţia: Faceţi o cură de re-obişnuire cu băutul de… apă, care trebuie să fie prima soluţie pentru hidratare. Cel mai bine este să consumaţi apă plată, ceva mai alcalină (cu pH-ul 7,2-8,5), în mari cantităţi (peste doi litri) zilnic. Apoi, pentru un gust mai bun, încercaţi limonada cu miere şi sucurile de fructe obţinute casnic, cu storcătorul electric. Ca energizante, folosiţi cu încredere ceaiuri cum ar fi cel verde, de busuioc sau de flori de soc. Iar dacă doriţi un tonic digestiv, încercaţi infuzia de hibiscus, amestecată cu sucul de la o portocală proaspăt stoarsă. Odată dezintoxicaţi de răcoritoare cu aditivi chimici, veţi avea surpriza să observaţi că aceste băuturi naturale sunt mult mai gustoase şi vă simţiţi mult mai bine după consumul lor.