Kate Middleton pregatita pentru sosirea bebelusului regal

Palatul Kensington a anunţat luni dimineaţă că ducesa Kate Middleton, a fost internată în spital şi se află în prima etapă de travaliu, un moment aşteptat deopotrivă de casa regală a Marii Britanii, şi de jurnaliştii care se află de două săptămâni în faţa spitalului Saint Mary din Londra.
Kate a fost internată în jurul orei 06.00 dimineaţa în aripa Lindo a spitalului Saint Mary din Paddington (vestul Londrei), unde a venit pe lume şi prinţul William, astăzi în postură de tată emoţionat. „Ducesa de Cambridge a fost internată în acestă dimineaţă în spital, fiind în primele etape de travaliu”, a anunţat un purtător de cuvânt al casei regale britanice. „Ducesa a fost dusă la spital cu maşina de la Palatul Kensington”, a mai adăugat sursa.
Kate şi prinţul William au locuit începând cu 12 iulie la reşedinţa mamei lui Kate Middleton, la câteva zeci de kilometri de Londra, pentru a evita canicula ce a lovit Marea Britanie.
Nou-născutul va fi al treilea în linia de succesiune la tron, imediat după bunicul său, Charles, şi tatăl său, William. Indiferent de ce sex va avea copilul, acesta va primi titlul de prinţ sau prinţesă de Cambridge. Regina Elisabeta a II-a este primul monarh în ultimii 120 de ani care îşi întâmpină strănepotul care îi va urma la tron, fiindcă încă rezidentă a Palatului Buckingham. Ea va fi, de altfel, şi prima care va afla sexul copilului şi vestea cea mare. Regina Elisabeta a II-a va fi sunată pe o linie securizată de către William.
După acest moment, un curier va duce la Palatul Buckingham un bileţel care conţine date despre sexul, greutatea şi înălţimea bebeluşului.
Surse apropiate familiei regale au spus jurnaliştilor că duces de Cambridge doreşte să nască pe cale naturală, preferând să apeleze la cezariană doar dacă va fi nevoită.
adevarul.ro