Leușteanul, un adevărat aliment-medicament

leusteanul
Foto: thehappycell.net

Originea leuşteanului se pierde în negura timpului. Este posibil ca planta să fie nativă din sud-vestul Asiei, de pe teritoriul Persiei Antice. Leușteanul a fost răspândit la început în zona mediteraneană şi ulterior, în secolul al IX-lea, aclimatizat în nordul Europei, prin edictul lui Carol cel Mare, rege al francilor. Pe teritoriul României foarte posibil să fi ajuns înaintea invaziei romane.

Împaratul Carol cel Mare emitea la începutul secolului al IX-lea, edictul numit ”Capitulare de villis vel curtis imperii Caroli Magni” la sfârșitul căruia era anexată o listă de ierburi medicale și culinare care trebuiau să fie cultivate în grădinile imperiale. Datorită acestui document, multe plante aromate de origine mediteraneană au devenit cunoscute și în nordul Europei, unele dintre ele fiind chiar aclimatizate (leușteanul, pătrunjelul, țelina, chimenul).

Pe seama leușteanului au circulat o mulțime de povești. Se spune, spre exemplu, că femeile din Provence, se scăldau în apă cu frunze de leuștean și petale de trandafir pentru a străluci și a cuceri ușor. Locuitorii Liguriei purtau asupra lor frunze sau bucățele de rădăcină de leuștean, ca să atragă iubirea.
În lumea slavă există credința conform căreia o mireasă are o căsnicie fericită dacă poartă leuștean în ziua nunții. Tot slavii cred că spiritul leușteanului apără tinerele fete de ispite și de ispititori, că le aduce ursitul sau că o fată își poate câștiga un soț credincios pe viață cu o supă de leuștean.
Vechi credințe spun că duhul leușteanului, ca unul care aduce iubirea binecuvântată, apără fetele de iubiri necurate. Moții din Munții Apuseni le dădeau fetelor dimineața turte de grâu cu leuștean ca să fie ferite de „zburători și de alte ispitiri necurate”.

Toată planta are numeroase proprietăţi curative, este un adevărat aliment-medicament, bogată în uleiuri eterice, în special – frunzele și semințele -, vitaminele A, C, vitamine din grupul vitaminic B, acizi organici, taninuri și săruri minerale.

 

 

Beneficiile consumului de leuștean:

  1. întărește sistemului imunitar.
  2. reglează digestia.
  3. mărește capacitatea naturala a organismului de a combate infecția.
  4. stimulează secreţia mucoaselor.
  5. întărește scheletul sugarilor sau a copiilor firavi.
  6. stimulează apetitul.
  7. influenţează sângerările organelor din bazinul mic.
  8. stimulează funcția hepato-biliară.
  9. tratează afecţiunile urinare şi pneumoniile.
  10. stimulează fluxul menstrual.
  11. crește pofta de mâncare.
  12. combate steatoza ficatului.
  13. reglează ciclul menstrual.
  14. ameliorează dismenoreea.
  15. cicatrizant la nivelul pielii în afecțiuni cutanate.
  16. diminuează inflamația.
  17. calmează mâncărimile.
  18. stimulează secreția de sucuri gastrice.
  19. favorizează peristaltismul gastric.
  20. eliberează bila din colecist.
  21. ajută în cazul anorexiei psihice.
  22. reduce senzația de iritatie pe traiectul respirator.
  23. ajută eliminarea secrețiilor bronșice în exces.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *