Mami nu știe întotdeauna chiar tot…
Când eram copil, am crezut că mama mea știe totul. Ea părea să aibă toate răspunsurile şi toate erau găsite cu uşurinţă.
Dacă aveam o problemă, mama era acolo și o rezolva. Când trebuia să fiu protejată de cineva sau ceva, mama era acolo și mă proteja. Când intram în impas, mama era acolo și cu ajutorul ei depășeam momentul. Când nu ştiam ceva, mama era acolo şi mă învăţa.
Copil fiind, nu am acordat nicio importanță, dar acum văd cu adevărat ce înseamnă să fii mamă. Eu fac același lucru pentru copilul meu, dar dacă atunci credeam că toate se rezolvă cu uşurinţă, că răspunsurile sunt simplu de găsit … realizez acum cât îi era de greu şi de câtă putere ai nevoie pentru a fi mamă 🙂
Surprinzător, atunci când am devenit mamă, am simţit că nu ştiu nimic şi am conştientizat cât de greu este defapt această „meserie”. Iar apoi am început să re-evaluez în mod constant acțiunile și deciziile parinților mei. Nu voi uita niciodată o situație absolut nebună: în timp ce eram în spital, m-am uitat la scutece, şi mi-au părut cel puțin străine. Iar apoi povestea complicată a alăptatului…poziţie potrivită, ataşare corectă…adevărate încercări 🙂 . Apoi m-am gândit, „Doamne, dacă am această problemă cu scutece şi cu hrănitul, cum am să mă descurc cu alte lucruri, mult mai complicate?”. A fost doar un sentiment de teamă ciudat …care desigur a dispărut ulterior 🙂
Există încă o mulțime de temeri pe care le-am depășiţ cu succes … dar, în ultimul timp a aparut lupta cu indecizia.
De exemplu, într-o zi m-am dus de trei ori la un magazin pentru a mă decide asupra unui model de scaun de maşină. De fiecare dată apărea o persoană binevoitoare care să îmi recomande un produs sau altul, aşa că totul devenea brusc foarte incert şi terminam prin a amână momentul deciziei. Prin urmare a trebuit să merg de trei ori pentru a mă convinge că avantajele produsului pentru care optasem erau într-adevăr cele potrivite pentru mine şi cel mic.
Se spune că mama știe cel mai bine – sunt de acord. În cele din urmă este clar întotdeauna că am acționat în sensul cel mai bun, dar eu nu pot scăpa de sentimentul de neputință și ignoranță pe care îl resimt. Caut întotdeauna răspunsuri pe internet, în reviste, de la mama mea, de la prietene … dar din nou, în cele din urmă se dovedește că lucrez pe cont propriu şi decizia o iau tot de una singură.
Am ieşit bine. Ok, dar de ce am aceste momente de nesiguranţă, de ezitare – în cazul în care acest lucru mi se întâmplă numai mie? Sper că nu 🙂
Oare şi mama mea a fost așa? Poate că numai de la exterior părea să știe totul și că totul este ținut sub control …totuşi suntem oameni … avem zile bune şi rele. Nu suntem un fel de Superman (sau Superwoman).
Sau chiar dacă ne apropiem de acest ideal, uneori chiar nu poţi să le ştii pe toate…Uneori chiar ai nevoie de un imbold pentru a acţiona corect.
Maternitatea chiar este unul dintre rolurile cel mai responsabile pe care viaţa ni le oferă, nu este aşa?
