Mami, unde mi-ai pus bărcuţa făcută din şerveţel

Mami, unde mi-ai pus bărcuţa făcută din şerveţel

Mă amuză teribil şi mă şi enervează puţin în acelaşi timp, că piticii ăştia, pe cât sunt de mici…pe atât de mare au memoria. Mici pitici, cu memorie de elefant!

Mi-am amintit de acest lucru astăzi când din senin m-a intebat: “mami, unde mi-ai pus bărcuţa din şerveţel pe care am adus-o de la grădiniţă?” Mi-am amintit brusc că acum câteva zile a venit cu 2 lucruri de la grădiniţă, un şerveţel împachetat care spunea el că este o bărcuţă şi un trandafir făcut din hârtie. Au existat perioade în care în fiecare zi mă aştepta la grădi cu un un desen făcut de el…zicea el felicitare surpriză. Era mai mult o mâzgălitură. Pe primele le-am păstrat…dar apoi am devenit mai “selectivă”…Plus că acasă face tot felul de desene, picturi, figurine, jucării din materiale reciclabile. Ori nu pot să stochez chiar toate aceste creaţii. Ar însemna să rezerv o cameră întregă numai pentru astfel de lucruri. Iar în cantităţi atât de mari, vor devein şi neinteresante, că nimeni nu va avea chef să se uite peste atâtea lucruri…multe la fel. Prin urmare fac selecţie între ele şi le opresc pe cele mai…alese. Aşadar, am oprit trandafirul, şi am aruncat şerveţelul împăturit. Când m-a întrebat în seara aceasta, am amuţit. Nici nu mă gândeam că îşi mai aminteşte de ea…Pentru mine era numai un şerveţel. Pentru el era o bărcuţă, un cadou pe care i-l făcuse un nou prieten de la grădiniţă. Pe fondul unei oboseli mai pronunţate (nu reuşise să doarmă la prânz) s-a supărat cu adevărat pe mine. Mi-a repetat de câteva ori că este foarte supărat pe mine. I-am cerut iertare, am încercat să mă revansez făcându-i eu una, dar…nu era acelaşi lucru. L-am lăsat să îşi exprime supărarea, să îşi exteriorizeze şi să îşi trăiască sentimentele care l-au năpădit brusc. Abia după baie şi după ce am citit povestea de seară mi-a spus că nu mai este supărat pe mine. M-a luat în braţe şi m-a strâns tare.

Şi da…mi-am reamintit cât de greu uită ei micuţii uneori…Cât de profunzi pot fi când te aştepţi mai puţini, şi cât de importante sunt pentru ei lucrurile neînsemnate pentru noi.

Mi-am amintit cum de când era foarte mic, încă dinainte de a vorbi, mă suprindea că îşi amintea tot felul de lucruri. Şi nu avea nevoie să exprime verbal aceste lucruri că să îmi arate că nu a uitat ceva….mai ales când îl deranja acel ceva ;). Sau cum acum la cei 5 ani ai lui, îşi aminteşte cum stâlcea anumite cuvinte înainte de doi ani.

Acum ceva timp, eram la un picnic cu un grup de prieteni cu copii, şi au găsit copii un chioşc cu jucării…dintr-alea ieftine şi de unică folosinţă. Nu le agreez deloc, însă cum ceilalţi copiii îşi luaseră deja câte o jucărie, i-am luat şi lui ce a cerut. După care a mai venit că vrea şi o sticluţă pentru baloane cum şi-a mai luat un copil. Iar apoi a văzut că un copil îşi luase o jucărie, pe care el nu o avusese până atunci. În acel moment am spsu siuficient. Nu pentru că acele jucării aveau vreo valoare materială însemnată, însă nu vreau să fie genul de copil care pocneşte din degete şi sar toate în faţă lui. Sau genul de copil fără limite, care cere de toate, orice vede la alţi copii, orice au alţii şi el nu are. Vreau să înveţe că lucrurile au valoare, să înţeleagă că pentru orice nimic mami şi tati muncesc, depun efort, şi fiecare lucru oricât de neînsemnat este aparent, este defapt valoros. În plus, vreau să aprecieze ceea ce are el, nu să râvnească tot timpul la ce vede la ceilalţi…pentru că toată viaţă va vedea lucruri materiale (gen maşini, case, haine) mai bune la alţii. Nu înseamnă că şi trebuie să le aibă. Sunt doar lucruri. Iar important este să se bucure de ceea ce are deja, să îşi ia lucruri utile, necesare, pe placul lui. Nu să vadă ceva nou, iar pe cel vechi să îl arunce în secunda doi doar pentru că a văzut ceva mai interesant în altă parte. Nu să se încarce cu lucruri inutile. Materialismul acesta este inutil şi de evitat. Materialismul este distrugător de valori importante în viaţă.

I-am explicat aşadar că fiecare copil şi-a luat câte o jucări, maxim 2, el având deja două. A fost alegerea lui ce să îşi ia, iar data viitoare când mai venim acolo îşi va alege alte jucării pe care şi le doreşte.

De obicei, înţelege când îi explic şi nu mai insistă….de data aceasta însă a fost mai mult. Mi-a spus de mai multe ori că îi place. Chiar a insistat puţin. Nu am vrut să creez un precedent şi am rămas la decizia luată. Mă gândeam că precum în multe alte daţi, va uita imediat. Oricum era o jucărie cu care s-ar fi jucat o dată…şi apoi ar fi aruncat-o…că pe toate celelate jucării luate de la astfel de tonete.

Surpriza mi-a fost mare, când mi-a spus prima dată după câteva zile, apoi după câteva săptămâni, că el nici acum nu a uitat acea jucărie. Sincer îmi venea să fac un drum până acolo să o iau. A ţinut-o aşa mult timp, până când întâmplarea a făcut să o găsit într-un market în vacanţă, undeva prin Italia. I-am luat-o bineînţeles de data această. Şi a fost tare fericit….vreo câteva minute :). Dar parcă într-adevăr nu a uitat-o aruncată pe undeva după prma folosire, cum făcea cu celelalte.

Nu mai avea importanţă. Pe mine m-a surprins faptul că şi-a amintit atât de mult timp despre acea neînsemnată jucărie, şi mai ales sinceritatea şi calmul cu care îmi spunea el nu a uitat-o nici după atâta timp. Şi mai cu seamă bucuria maximă când i-am luat-o.

Şi da, chiar dacă sunt mititei, au o memorie uriaşă atunci când ceva chiar contează pentru ei….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *