Mamici vedete nerăbdătoare să revină la forma fizica imediat după naştere

Foarte multe vedete reuşesc să scape rapid de kilograme în plus, vergeturi, celulită, sâni lăsaţi şi toate transformările neplăcute din timpul sarcinii. La numai câteva săptămâni după naştere îşi fac apariţia în public în ţinute foarte sexy stârnind invidia proaspetelor mămici „de rând”, care nu-şi permit să apeleze la tratamente şi intervenţii de ultimă oră.
Dar invidia lor nu este justificată, având în vedere chinurile prin care trec vedetele pentru a şterge cu buretele urmele lăsate de sarcină. Iată cinci vedete de la noi obsedate să fie sexy imediat după ce au născut:
Nicoleta Luciu
Nicoleta Luciu a slăbit 22 de kilograme în primele trei luni de la naşterea tripleţilor. Dar vedeta nu este mulţumită cu acest rezultat şi vrea să facă tot ce-i stă în putinţă ca să fie iar o divă supersexy. Iar pentru că în prezent sânii sunt cei care o nemulţumesc, a decis să facă o operaţie care să le redea fermitatea:
„Este o operaţie cu laser de ultimă tehnologie şi constă în reconstrucţia sânilor printr-un implant care îmi va păstra aceeaşi cupă D, dar care îmi va umple partea de sus a sânilor. După operaţie, sânii vor fi mai fermi. Am alăptat până la două luni. Acum nu mai alăptez, aşa că doctorul mi-a spus că pot să fac operaţia în această perioadă„, a declarat Nicoleta Luciu pentru Click.
Vedeta a apelat la un chirurg estetician şi pentru a scăpa de grăsimea de pe şolduri şi abdomen.
Anamaria Prodan
Şi Anamaria Prodan s-a grăbit să-şi refacă organismul după ce le-a născut pe cele două fiice ale sale.
„Am făcut doar o ridicare de sâni. Am alăptat şi din cauza asta sânii mi se lăsaseră. Mi-au băgat o proteză sub muşchi. De obicei, o asemenea intervenţie trebuie făcută după ce termini cu alăptatul„, a declarat impresara pentru Click.
În 2008, chiar înainte de a rămâne însărcinată cu micuţul Laur junior, Anamaria Prodan şi-a mai făcut o operaţie de ridicare şi micşorare a bustului la Timişoara.
Laurette

Daniela Gyorfi