Modul în care poţi trata cu miere anumite afecţiuni
Mierea este cunoscută şi apreciată încă din antichitate pentru proprietățile ei extraordinare. Mierea este unul dintre cele mai vechi medicamente, este un produs prelucrat de albine din nectarul plantelor înflorite, dar care diferă de nectar prin câteva proprietăţi chimice. În miere se găsesc aproximativ 50 de substanţe hrănitoare.
Mierea conţine aproximativ 40% glucoză, 35% fructoză, 3% zaharoză. Nivelul acestor substanţe se poate schimba în funcţie de tipul de miere.
În miere se găsesc vitaminele B1, B2, B6, E, K, C, provitamina A – carotenul, acid folic, numeroase microelemente: aluminiu, fier, iod, beriliu, bor, potasiu, calciu, nichel, mangan, litiu, zinc, fosfor etc. Acest lucru vorbeşte despre faptul că mierea ia parte activ la menţinerea stării funcţionale a sistemului nervos central, îmbunătăţeşte starea ţesuturilor, creşte permeabilitate vaselor sangvine şi stimulează circulaţia sangvină.
Terapia cu ajutorul mierii este una dintre cele mai vechi ramuri ale medicinei populare. Albinele au apărut pe planeta noastră cu aproximativ 50 de milioane de ani în urmă. Încă din Egiptul Antic era folosită nu numai ca un produs alimentar de mare preţ, dar şi ca mijloc terapeutic şi cosmetic. În zilele noastre, tratamentul cu ajutorul mierii a primit numele de apiterapie.
Apiterapia se îmbină foarte bine cu fitoterapia, produsele pe bază de miere combinate cu plante medicinale corect alese au un efect terapeutic maxim.
Fiecărui tip de miere îi sunt proprii o anumită culoare, un gust şi o aromă specifice. Culoarea mierii poate fi diferită – de la incoloră până la aproape neagră. Aroma mierii depinde de prezenţa în ea a uleiurilor eterice – substanţele aromatice din plante.
Beneficiilie utilizării mierei
Mierea pusă pe rană opreşte sângerarea
Prin aplicarea unei comprese cu miere pe o rana, sângele nu mai curge, ceea ce uşurează spălarea rănii şi crează condiţii mai bune pentru hrănirea celulelor. În afară de aceasta, mierea distruge mulţi microbi (bacilul dizenteriei, streptococii, stafilococii etc.).
În cazul afecţiunilor căilor respiratorii este recomandat să luaţi câte o linguriţă de miere de 4-6 ori pe zi. Aceasta se ia împreună cu ceai fierbinte sau cu lapte, ca sudorific şi în răceli.
Împotriva tuberculozei se pregăteşte următorul amestec: 100 de grame de miere, 100 de grame de unt, 100 de grame de untură de porc sau de gâscă, 15 grame suc de aloe. Toate componentele se încălzesc într-o baie de aburi şi se amestecă (nu se fierb). Se ia câte o lingură din acest amestec la un pahar cu lapte fierbinte, dimineaţa şi seară.
În insomnie se recomandă amestecarea de miere cu oţet de mere. Dizolvaţi într-un pahar cu apă caldă o lingură de miere şi o lingură de oţet de mere, amestecaţi şi beţi seara, înainte de culcare.
În cazul extenuării organismului se ia câte o lingură de miere zilnic, dimineaţa, pe stomacul gol. Dacă vă doare capul, luaţi o lingură de miere, după 30 de minute durerea va dispărea.
Spasmele musculare pot fi înlăturate luând câte două linguriţe de miere după fiecare masă, timp de o săptămînă. După această perioadă, se observă de obicei o îmbunătăţire.
Suferinzilor de hipertensiune arterială li se recomandă să amestece o lingură de miere, o lingură de suc de sfeclă, o lingură de suc de hrean (înainte de a fi dat pe răzătoare, hreanul trebuie ţinut în apă timp de 36 de ore), sucul de la o lămâie. Se ia câte o lingură din acest amestec de trei ori pe zi, cu o ora înainte de masă.
În cazurile de stenocardie se amestecă sucul de la două lămâi, sucul din două frunze mari de aloe şi 500 de grame de miere. Se lasă la macerat într-un vas bine închis, timp de şapte zile, în frigider. Se ia câte o lingură de trei ori pe zi, înainte de masă.
În ateroscleroză, o căpăţână de usturoi pisat se amestecă cu sucul de la o lămâie şi două linguriţe de miere. Amestecul se administrează în două doze – dimineaţa şi seara, cu 30 de minute înainte de masă.
În colită, o lingură de flori de muşeţel uscate se pun într-un pahar cu apă fierbinte. După ce s-a răcit, se strecoară infuzia şi se adaugă o linguriţă de miere. Soluţia astfel pregătită se foloseşte pentru clisme.
În ulcerul gastric şi duodenal, mierea trebuie folosită cu aproximativ două ore înainte de micul dejun şi prânz şi la trei ore după cină. Mierea (o lingură) trebuie dizolvată într-un pahar de apă caldă, pentru că dizolvată ea contribuie la subţierea mucozităţii din stomac, scade intensitatea durerii, înlătura vărsăturile şi arsurile.
Împotriva gripei se pun într-o jumătate de litru de apă fierbinte o lingură de măceşe, o lingură de coacăze, o lingură de zmeură. Se lasă la infuzat 15 minute, după care se strecoară. Se bea de trei ori pe zi câte o jumătate de pahar de infuzie înainte de masă (în infuzia rece se adaugă o lingură de miere).
În afecţiunile ficatului se recomandă amestecarea în părţi egale de miere şi coacăze negre (trecute înainte prin maşina de tocat). Din acest amestec se ia câte o linguriţă cu 30 de minute înainte de masă.
Pentru a vă potoli setea puteţi pregăti o băutură răcoritoare gustoasă pe baza de miere: 200 de mililitri de suc de scoruşe negre, 100 de militri de suc de coacăze negre, 2 grame de acid citric, 100 de grame de miere, 100 de mililitri de apă minerală. Se bea rece.
Atenţie la mierea contrafăcută. În ultimul timp pe piaţă a apărut foarte multă miere falsă. Cum putem evita înşelătoria? Cum să descoperim singuri prezenţa unor diverse substanţe în miere? În mierea falsă se adaugă diferite corpuri străine: sirop de zahăr, amidon, melasă de sfeclă, zaharină. Aceste adaosuri pot fi descoperite foarte uşor: mierea se pune să se dizolve în apă. Dacă mierea este curată, soluţia obţinută este puţin tulbure, fără nici un fel de depuneri. Dacă în miere se găseşte amidon, câteva picături de tinctură de iod vor colora soluţia în albastru. Prezenţa cretei poate fi descoperită picurând pe depunerile care apar, un acid oarecare sau oţet. Dacă există cretă, depunerea se va transforma în spumă.
Pentru a nu greşi în alegerea mierii, trebuie să ştiţi că apicultorii, încercând să crească producţia de miere, pun alături de stup vase cu apă îndulcită, pe care albinele o asimilează la fel ca şi nectarul. Această miere nu se diferenţiază ca aspect de cea adevărata, dar nu are aceleaşi proprietăţi. Pentru a determina dacă mierea este adevarată, aveţi nevoie de un creion chimic: în mierea care nu este naturală, creionul va lăsa o urmă violet.
Atunci când cumpăraţi miere trebuie să vă interesaţi neapărat de tipul ei. Cele mai bune sunt considerate a fi următoarele: de tei, de salcâm alb, de zmeură. În mierea de nuc sunt multe albumine, fier, de aceea este de neînlocuit ăn tratarea anemiei. Mierea de trifoi, unul dintre cele mai apreciate tipuri deschise la culoare, conţine levuloză (fructoză). Mierea de iarbă-neagră este unul dintre cele mai bune tipuri închise la culoare, este foarte vâscoasă, se zahariseşte foarte încet şi este puţin acră la gust.
Mierea naturală este asemănătoare unui sirop gros, care scos din celulele fagurelui începe să se cristalizeze foarte repede. Cu cât în miere se găseşte mai multă fructoză, cu atât îşi păstrează mai mult consistenţa lichidă. Trebuie să ţineţi cont de faptul că mierea cristalizată este o miere de calitate. Procesul de cristalizare este o mărturie a calităţii deosebite a produsului – conţinutul scăzut de apă în ea.
