Nanismul: cauze, simptome şi tratament

Nanismul este o tulburare de creştere care determină o înălţime mică la vârsta adultă. Află care sunt cauzele şi tratamentul acestei dereglări.

Nanismul

Termenul de nan sau pitic, a fost înlocuit cu expresia „persoană de talie mică”. Iar azi nu se mai vorbeşte nici măcar de nanism, ci de „întârziere de creştere severă”, deşi de fapt, termenul nu este atât de important. Mai important este să descoperim la vreme aceste tulburări, pentru a le stopa sau a le trata. Această întârziere de creştere poat fi considerată un handicap. Poate fi însoţită de complicaţii importante (operaţii, tratamente cotidiene, dificultăţi de mers, dureri). Există şi alte aspecte legate de dificultăţi sociale (discriminare) sau comportamentale. Aceste persoane au sub 1,30 m. Or, societatea în care trăim se adresează persoanelor de la 1,50 m în sus.

 

Cauze

Există mai multe tipuri de retard de creştere (peste 500), care au cauze diferite. În mare, se pot împărţi în trei categorii:

1. Întârzieri de creştere severe datorate unei anomalii de creştere a scheletului. Este bine de aflat dacă originea este ereditară sau nu. Există situaţii când părinţi pitici nasc copii normali, sau invers. Cu mijloacele moderne de investigaţie astăzi aceste cauze pot fi investigate din vreme.

2. Întârzieri de creştere severe datorate hormonului de creştere. Termenul vechi era de nansim hipofizar, care astăzi nu se mai foloseşte. Mai exact, hormonul de creştere, secretat în mod normal de glanda hipofiză, nu este funcţional.

3. Întârzieri de creştere severe datorate unei boli. Fie hipotiroidia copilului, care, netratată, opreşte complet creşterea, fie o denutriţie severă, fie boli renale sau cardiace.

 

Simptome

– Cei cu probleme din prima categorie vor avea tulburări de dezvoltare a extremităţilor, cu consecinţe directe asupra membrelor superioare şi inferioare, care vor rămâne scurte. Şi faţa este specifică, fiindcă creşterea acestor oase este şi ea perturbată. Aceste persoane au şi organele mai mici şi au şi întârzieri în apariţia pubertăţii. Sănătatea generală este bună, dar pot apărea tulburări articulare şi osoase şi de depalsare.

– În ceea ce priveşte tulburările care se încadrează în a doua categorie, creşterea copiilor se opreşte sau se încetineşte după vârsta de 6-12 luni. Dar se poate identifica un deficit de creştere în acest caz, chiar din perioada fetală, prin diagnostic prenatal. Ecografiile de morfologie permit măsurarea membrelor fetusului şi astfel se poate determina relativ devreme în timpul sarcinii dacă va exista sau nu o întârziere de creştere.

 

Tratamente

Azi, în cele mai multe cazuri, se poate propune părinţilor un tratament pentru copiii cu retard de creştere severă. În cazul în care întârzierea este cauzată de o anumită patologie, cum ar fi o hipotiroidie, vindecarea maladiei permite reluarea creşterii.

Dacă întârzierea este consecinţa unei maladii a scheltului, tratamentul cu hormoni de creştere poate fi uneori eficient. În cazuri foarte rare poate fi ineficace.

Dacă retardul este cauzat de un deficit de hormon de creştere, tratamentul cu acest hormon permite recuperarea completă. Diagnosticul precoce al retardului de creştere poate avea succes dacă tratamentul este făcut la vreme.

Foarte rar se propun tratamente chirugicale care lungesc membrele pacienţilor adolescenţi. Intervenţia se practică cam în jurul vârstei de 12 ani şi ajută câştigarea câtorva centimetri la nivelul gambelor, prin alungirea femurului şi a tibiei. Apar însă complicaţii destul de frecvent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *