Năsturelul sau cresonul de fântână

Năsturelul-sau-cresonul-de-fântână
foto: blogspace.fr

Năsturelul a fost cultivat în Europa, Asia Centrala şi America de milenii, iar de-a lungul istoriei europene, a fost utilizat ca aliment, condiment și plantă medicinală.

În Europa de Vest specia Nasturtium officinalis a fost introdusă de peste 50 de ani în cultură. În Franţa, planta este cunoscută sub denumirea de cresson de fontaine (creson de fântână), fiind deosebit de apreciată ca specie legumicolă.

Nasturelul şi-a câştigat reputaţia ca o plantă vindecătoare de foarte mult timp. În jurul anului 400 i.Hr., Hippocrate a înfiinţat primul spital de pe insula Kos, aproape de un flux de apă, pentru a se asigura că năsturelul proaspăt este disponibil pentru tratarea pacienţilor. În anii 1700, Nicholas Culpeper, a crezut ca năsturelul curaţă sângele. Ştiinţa modernă a identificat mai mult de 15 vitamine si minerale esenţiale conţinute în această plantă – mai mult fier decât spanacul, mai mult calciu decât laptele, şi mai multă vitamina C decăt o portocală.

Năsturelul conţine protide, hidraţi de carbon, o substanţă amară şi un produs sulfoazotat cu gust de asemenea amar, săruri minerale de fier, magneziu, fosfor, iod, calciu, arsen, cupru, zinc, sulf, vitaminele A, B1, B2, C, E şi niacină.

 

Beneficiile utilizării de năsturel:

  1. indicat în curele de primăvară, în astenia de sezon, în convalescenţă şi în diferite boli de piele (mai ales în acnee).
  2. efect diuretic şi afrodiziac.
  3. ajută în caz de edem, bronşită, anorexie, staze limfatice, diabet, tetanie (spasmofilie) şi calculoză urinară.
  4. ajută la curăţarea plămânilor şi previne apariţia cancerului pulmonar.
  5. este indicat ca supliment şi în astmul bronşic.
  6. curele cu năsturaş sunt indicate în toate formele de cancer.
  7. aplicat extern, sucul de năsturaş frânează căderea părului, iar sub formă de gargară se foloseşte în caz de gingivită şi parodontoză.
  8. ajută la curăţarea rapidă a sângelui.
  9. combatere răceala, gripa şi bronşita.
  10. ajută în cazul afecţiunilor hepatobiliare şi splenice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *