Negresă cu cireşe amare

Negresă cu cireşe amare

Ingrediente:

Pentru blat

  • 250 g unt nesărat
  • 200 g zahăr
  • 4 gălbenuşuri
  • 270g de făină
  • Un plic praf de copt
  • 4 linguri cacao
  • 200 ml lapte
  • vanilie
  • 500g de cireşe amare

Pentru bezea

  • 4 albuşuri
  • 150g zahăr
  • O lingură zeamă de lămâie
  • 3 linguri nuci mărunţite

 

Mod de preparare:

Mixăm untul cu zahărul, până se omogenizează, apoi adăugăm gălbenuşurile pe rând, unul câte unul. Adăugăm laptele şi vanilia, apoi amestecăm bine.

Făina se amesteca cu praful de copt şi cacao, pe care le adăugăm peste compoziţia obţinută şi omogenizăm bine.

Turnăm aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se introduce tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, unde se lasă pentru 20 de minute.

Cireşele se pun într-o crăticioară cu 2-3 linguri de zahăr şi se lasă la foc mic cu un capac deasupra. Se lasă până se înmoaie uşor cireşele şi îşi lasă zeama, dar nu se destramă de tot.

Nucile se prăjesc uşor, fără ulei, într-o tigaie teflonată.

Între timp batem albuşurile spumă, adăugăm restul de zahăr şi zeamă de lămâie şi batem din nou albusul până se topeşte tot zahărul.

După 20 de minute, când prăjitura este coaptă, dar mare atenţie!!!, nu este uscată, o scoatem din cuptor şi împrăştiem uniform pe deasupra cireşele fără zeamă, apoi întindem uniform albuşurile bătute spumă. Presăram deasupra nucile şi stropim cu zeamă de la cireşe.

Punem din nou prăjitura în cuptor, dând focul mai mic şi se lasă până când albuşul se întăreşte la suprafaţă, fără să devină arămiu.

Se taie numai după ce s-a răcit complet.

Să veţi poftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *