Nu-i da prea mult zahăr!

Zahărul are o reputaţie proastă. Şi totuşi, este indispensabil pentru alimentaţia lui bebe, la fel ca lipidele şi proteinele. Iată cât şi cum trebuie consumat ca să nu fie nociv.

Anumite tipuri de zaharuri sunt prezente în mod natural în alimente, cuma ar fi lactoza în lapte sau fructoza din fructe. Zahărul de masă care ne încântă papilele corespunde zaharozei. Zahărul este un aliment indispensabil care aduce energie utilizabilă imediat de către organism. Copiii nu ar trebui privaţi, dar, atenţie la obiceiurile proaste!

Preferinţa pentru gustul dulce este înnăscută. Încă din pântecele mamei copilul apreciază deja zahărul. Din această pricină multe mame, ca să îşi determine copilul să mănânce (cei care fac mofturi), au tendinţa de a le oferi mai mult feluri dulci decât sărate. Atitudinea este naturală, dar pediatri nu ne încurajează. Pe termen scurt felurile dulci riscă să fie preferate legumelor sau cărnii, care aduc nutrienţii necesari creşterii şi dezvoltării copiilor.

 

Puţin şi numai în timpul meselor

Evident, că nu-l vei putea lipsi pe cel mic de zahăr. Chiar dacă o faci acum, când va merge la şcoală, va fi tentat alături de colegi să guste din „fructul oprit”. Mai bine, educă-l de mic. Îndulceşte-i slab compotul sau deserturile compuse mai mult din fructe. Din punct de vedere nutriţional mierea, zahărul brun sau alb nu prezintă diferenţe importante. E doat o chestiune de gust. În privinţa produselor preparate mai bine dă-i compoturi, sucuri de fructe sau lactate fără adaos de zahăr. Dar, atenţie la excese! Cu cât va mânca mai dulce, cu atât va îndrăgi mai mult gustul. Uneori poate refuza chiar apa în locul unui suc de fructe dulci. Legătura dintre consumul de zahăr în copilărie şi obezitatea ulterioară este controversată. Dar, este clar că excesul de zahăr nu aduce nici un beneficiu organismului, dimpotrivă!

 

Nu sub formă de ronţăieli

Medicii pediatri sunt de părere că zahărul nu trebuie interzis copiilor. Ciocolata, biscuiţii şi sucul de fructe pot face parte din alimentaţia lor. Dar nu trebuie consumate între mese, nici de către copii, nici de către adulţi. Este mai bine să fie consumate la micul dejun sau la masa de prânz. Riscul principal e legat de apariţia cariilor, chiar dacă nu au încă dinţi. Nu-i da apă îndulcită sau ceai îndulcit ca să adoarmă mai repede seara! Învaţă-l să consume bomboane şi prăjituri doar cu ocazia unor sărbători sau aniversări. În nici un caz să nu-i oferi ceva dulce drept recompensă. Dulciurile treuie să fie o plăcere degustată cu moderaţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *