Nu lăsa ulcerul gastric netratat!


Bănuieşti că suferi de ulcer pentru că durerile nu te lasă în pace? Află când trebuie să mergi la medic!
Simptomele şi semnele ulcerului gastric
Unul dintre primele simptome ale ulcerului gastric este apariţia durerilor abdominale (durerilor de stomac). Persoanele care suferă de boală ulceroasă descriu durerile în stomac astfel:
- Senzaţii de arsură sau de măcinare în partea superioară sau în partea stângă a abdomenului;
- Durerile abdominale apar, de cele mai dese ori, peste câteva ore după masă;
- Durerile abdominale, deseori, apar în timpul somnului;
Semnele ulcerului pot fi şi:
- Greaţa şi voma care, deseori, apar după masă;
- Senzaţia de saţietate precoce, disconfortul în partea superioară a abdomenului care apare după masă;
- Episoadele frecvente de pirozis (arsuri la stomac);
- Durerile de spate.
Factori declanşatori
Există o multitudine de astfel de factori nocivi declanşatori ai ulcerului: infectarea cu H. pylori ( în aproape 50% din cazuri), tratamente de durată cu antiinflamatoare nesteroidiene, printre care şi banala aspirină sau ibuprofenul, stresul puternic şi constant, ereditatea, hiperaciditatea sau afecţiunile ce cresc aciditatea gastrică, precum ciroza, bolile pulmonare cronice, insuficienţa renală cronică, pancreatita cronică.
Cum se manifestă
- Dureri sub formă de arsuri, crampe, torsiuni ori eroziuni în partea de sus a abdomenului (în capul pieptului) şi a ombilicului. În funcţie de această localizare, se vorbeşte de două tipuri de ulcer: ulcer gastric, localizat la nivelul mucoasei gastrice, şi ulcer duodenal, la nivelul duodenului, segmentul iniţial al intestinului subţire. Factorii de risc, cauzele şi mecanismele patologice pot fi asemănătoare, doar locul unde s-a instalat este diferit. Durerea, care ba apare, ba dispare, ţine de la câteva minute la câteva ore, putând fi înlăturată prin administrarea unui preparat antiacid sau inhibitor al secreţiei gastrice.
- Lipsa poftei de mâncare şi scăderea în greutate
- Balonare şi senzaţie de greaţă sau vomă după masă
- Scaun cu urme de sânge închis la culoare în cazul ulcerului hemoragic.
Ce complicaţii pot să apară
Atunci când durerile persistă mai mult de două săptămâni, este bine să mergi la medic. În caz contrar, se poate ajunge la hemoragie stomacală, manifestată prin vărsături cu sânge, la o perforaţie a peretelui stomacal sau la îngustarea cavităţii stomacului (stenoză). În toate aceste trei situaţii, persoana suferindă trebuie să primească tratament de urgenţă.
Este nevoie de un regim special
Ulcerul este o afecţiune care solicită multă grijă şi răbdare, bolnavul fiind nevoit să ţină regim alimentar. Persoana bolnavă e bine să ia trei mese pe zi, la ore fixe, şi două gustări şi să mănânce în linişte, mestecând cu grijă alimentele.
Vor fi excluse tutunul, alcoolul, cafeaua, legumele şi fructele crude, pâinea, dulceţurile şi ciocolata. În schimb, sunt recomandate legumele fierte şi rase sau pasate, carnea albă şi cea de vacă, introduse treptat, laptele dulce sau bătut, iaurtul şi pastele făinoase. Orice aliment care face rău trebuie să fie eliminat din dieta zilnică.
Ulcerul gastric poate fi considerat vindecat dacă perioada lipsită de dureri durează cel puţin cinci ani.