miercuri,septembrie 28, 2022

Nu şterge un zâmbet! Acesta poate fi cel de preţ dar ce îl poţi oferi!

Adesea avem tendinţa de a-i face pe ceilalţi să sufere, uneori fără să avem această intenţie, alteori fără să realizăm că facem acest lucru…alteori însă cu bună ştiinţă.

De de? De ce ne dorim să le ştergem celor din jur zâmbetul de pe buze? De ce să să ne dorim să le aducem celor din jur amărăciune în suflet?

Unul dintre cele mai de preţ lucruri pe care l-am învăţat de la mama mea şi pe care încerc să îl învăţ mai departe şi pe fiul meu, este că “vorba dulce, mult aduce”, iar “un zâmbet, face cât un million de cuvinte”. Ce ne costă defapt să zâmbim? Ce avem de pierdut dacă intrăm pe uşa, oricare ar fi acea uşa, cu un zâmbet larg în locul unei priviri tăietoare? Ar merita măcar să încercaţi acest lucru o dată, să vedeţi câtă bucurie poate aduce de fapt un zâmbet, atât celorlalţi, dar mai ales vouă. Veţi vedea câte zâmbete vi se vor întoarce şi câtă seninătate vă va aduce în suflet acest lucru.

De curând am citit o poveste frumoasă şi emoţionantă, primită de la o prietenă dragă sufletului meu, ce m-a impresionat şi mi-a întărit şi mai mult crezul meu.

Iar această scrisoare deschisă a ei, nu poate fi decât un bun exemplu de urmat pentru toată lumea. Pentru toţi cei care la un moment dat au reuşit să şteargă un zâmbet!

Nu şterge un zâmbet! Acesta poate fi cel de preţ dar ce îl poţi oferi!

“În ultima perioadă am citit multe mesaje referitoare la zâmbet. Unele mi-au adus bucurie, în faţa altora am rămas tăcută şi gânditoare. “Nimic nu este întâmplător!” mi-am spus, fiindcă de câteva zile bune îmi tot vine în memorie o întâmplare adevărată pe care v-o relatez aici, transpusă de mine într-o poveste (aşa cum m-am priceput):

>>> Stătea neliniştită şi timidă pe băncuţă. Era a treia oară la psiholog şi se temea că nu va reuşi nici de data asta să-şi ia inima în dinţi şi să intre. Venise mai mult de gura celor apropiaţi. În ultimul timp avusese o perioadă grea. Îşi pierduse omul iubit, mulţi din prieteni se îndepărtaseră. Nimic nu-i mergea bine! Desigur că ea ştia prea bine de ce! Dar niciodată nu recunoscuse faţă de nimeni, pentru că-i fusese ruşine. Sigur toţi vor spune că problema ei era una minoră, că nu se murea numai din atât…

Dar ea auzea şi acum răsunându-i în urechi clar şi tăios în sala de şedinţe, de faţă cu majoritatea colegilor de serviciu, cum o colegă cu şcoli multe şi cursuri care mai de care mai specializate, mai mare în funcţie, i-a adresat remarcă “Tu zâmbeşti cam mult! Te-am urmărit şi aproape tot timpul zâmbeşti! Din câte ştiu eu, şi ştiu destule, oamenii care zâmbesc tot timpul sunt oameni schimbători şi înşelători, în care nu prea poţi să ai încredere!” A simţit că intră în pământ de ruşine când toţi ochii au măsurat-o insistent, dar mai ales de greutatea acuzaţiei.

Da, era adevărat că zâmbea tot timpul! Era modul ei de a face faţă oricărei situaţii. Zâmbetul o ajută să transmită dragostea mai uşor, zâmbetul o ajuta să-şi depăşească timiditatea când era copleşită, zâmbetul o încuraja să treacă de o situaţie grea. Observase şi că putea să-şi ajute mai bine prietenele necăjite dacă le zâmbea în situaţiile grele. Sau că un străin mai puţin prietenos devenea mai amabil dacă îi zâmbea şi îl privea cu înţelegere pentru problema lui, chiar dacă nu era de acord cu el. Aproape orice părea să rezolve cu un zâmbet şi orice era mai suportabil pentru ea numai prin simplul fapt că învăţase să zâmbească. Zâmbise chiar şi la moartea bunicii, e drept că tainic şi timid, căci reuşise să-şi amintească faptul că bunica plecase într-o lume mai bună şi astfel putuse să-şi adune puterile şi să-şi ajute mama necăjită.

Şi tocmai sprijinului ei emoţional, zâmbetul, nu numai că nu era deloc apreciat, dar îi punea la îndoială integritatea, o făcea un om în care nu se putea avea încredere!

E drept că toate au reintrat în normal apoi. Nimeni nu şi-a mai adus aminte de întâmplarea cu pricina, totul a fost la fel pentru ceilalţi, dar pentru ea… De fiecare dată când încerca să zâmbească, zâmbetul îi îngheţa pe buze iar în mintea ei răsună tot timpul “zâmbetul=om înşelător”. Astfel a început să nu mai zâmbească la serviciu. Apoi, după o zi mohorâtă şi tristă la serviciu, a uitat să mai zâmbească acasă. Şi aşa, dintr-un om care zâmbea tot timpul, a devenit un om trist şi încruntat. Şi toate câte au urmat au fost la fel în viaţă ei, triste şi mohorâte…

Dar ce putea să facă, cine ar fi înţeles? Toţi ar fi spus că povestea ei este banală, că este prea sensibilă, că este un om slab, că nu trebuie să asculte ceea ce spun toţi, etc. Dar ea a ascultat! Ea nu era atât de puternică cum o doreau toţi ceilalţi. Ea a ascultat…

Pe băncuţă din cabinetul simplu, stătea o fată cu ochii trişti şi fără zâmbet aşteptând să-i vină rândul că alţii s-o înveţe cum e mai bine să fie, că să poată să zâmbească din nou. <<<

Cuvintele şi faptele noastre pot răni şi şterge zâmbete, pot închide uşile sufletul cuiva ! Degeaba ne consolăm cu justificări de genul : “Nu-i vina mea că este atât de slab, sau de credul, sau atât de sensibil, sau atât de timid, etc!”, sau “E problema lui cum reacţionează la cele din jurul său!”, sau altele asemănătoare. Nimic nu poate justifica faptul că am rănit un suflet numai pentru că noi am crezut că ştim mai bine, sau am avut alte opinii, sau am avut altă înţelegere a lumii, etc. Experienţele noastre sunt unice şi rezultatele lor numai pentru inima noastră. Împărtăşirea lor poate fi numai cu titlu de încurajare. Şi, în unele cazuri, pot deveni răspuns pentru altcineva numai la strigătul lui de ajutor.

Nu am scris rândurile de mai sus doar să că mai aduc o pildă în atenţie. Ci pentru că doresc din toată inima să cer iertare tuturor persoanelor pe care, conştient sau nu, le-am rănit într-un fel sau altul prin ceea ce am făcut sau spus.

Şi, în al doilea rând, pentru că doresc să iniţiez aici un lanţ al iertării, care să unească tot mai multe suflete. De aceea, va rog să postaţi o poveste pe care v-o amintiţi, că pildă asemănătoare, sau să postaţi pur şi simplu dorinţa voastră de a cere iertare tuturor persoanelor pe care le-aţi rănit, conştient sau nu, în orice fel!

Va mulţumesc şi va îmbrăţişez cu drag!”

Semant: CD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *