O frumoasă prezentatoare a devenit mămică


Mirela Boureanu Vaida fostă prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, a trăit ieri unul dintre cele mai speciale momente din viaţă. Căsătorită cu Alexandru de aproape cinci ani işi dorea cu ardoare un bebe încă de la începutul mariajului.
În octombrie 2014, moderatoarea dezvăluia în emisiunea Simonei Gherghe că visul ei de a deveni mămică se putea implini din primii ani de căsătorie, însă nu a fost să se întâmple: „Sunt căsătorită de 5 ani. A fost mai greu. E prima dată când vorbesc despre asta. Eu am pierdut două sarcini, una dintre ele chiar anul trecut, înainte de a intra în direct şi prima chiar pe scena teatrului. A fost o dramă atunci. Foarte mulţi colegi de breaslă mă acuzau că muncesc foarte mult. Oamenii nu ştiu că, înainte de a fi o persoană publică, eşti om şi ai şi tu vulnerabilităţile tale…”, a spus Mirela Boureanu Vaida, la Antena 1.
Ieri, visul Mirelei s-a împlinit. A devenit mămică pentru prima oară, după ce a adus pe lume o fetiţă sănătoasă care a primit nota 10 la naştere.
A născut pe cale naturală, după opt ore de travaliu, un bebe de 3,310 kg şi 51 de cm şi atât mama, cât şi micuţa se simt foarte bine. „Chiar mi-a dat voie această sarcină, această fetiţă, să îmi fac toate mendrele. Am o fetiţă care pare mai degrabă grăsună, bucălată şi lunguţă. Soţul meu vorbeşte singur prin casă: «Tati o să îţi cumpere şi o să te cochetească şi o să te facă şi o să îţi pună fundiţe»“, spunea Mirela Boureanu Vaida, în ultimul interviu acordat înainte să nască.
În privinţa numelui, Mirela spune că l-a ales cu mare atenţie. „Am trecut prin foarte multe variante de nume şi am ales Carla Maria Vaida. Eu am tot tras să fie Elena, dar de data asta cred că-i dau partea soacă-mii. Îmi doresc tare mult şi un băieţel, dar asta nu depinde de noi. Acum nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă, să-mi duc viaţa în acelaşi ritm”, declara Mirela Boureanu Vaida , în ianuarie, în cadrul emisiunii „Acces direct”.