O nouă librărie, dar ce librărie! Cărturești în Lipscani!

Am avut o revelație. În România se contruiește sau reconstruiește nu doar la capitolul malluri și restaurante. Bune și ele în felul lor.
Sunt încântată însă că joi pe 12 februarie 2015 de la ora 10:00, clădire-monument de pe Lipscani 55 își redeschide ușile după un sfert de secol pentru a găzdui Cărturești Carusel. Prima călătorie în “Caruselul luminii” este programată de la ora 20:00 de un concert Silent Strike și de proiecții video create de Dan Basu, zice revista Igloo. Dintre toate pozele de pe net cele mai bune sunt cele făcute de Cosmin Dragomir, care suprinde foarte bine această minune luminoasă din centrul istoric al Bucureștiului, în apropiere de Hanul cu Tei.
Citiți, citiți, dar eu rămân câteva minute în admirație în fața liniilor elegante, a albului imaculat surpins de Cosmin Dragomir, care îmi amintește de cât de mult frumos nevalorificat și neapreciat este în jurul nostru.
Pe siteul librăriilor Cărturești se găsesc câteva poze frumoase, lucru care demonstrează că o clădirea frumoasă place camerei de fotografiat, indiferent de stadiul lucrărilor. Fotograful Ştefan Tuchilă suprinde lucrările într-o fază anterioară pozelor din Igloo.
Iar Hotnews sintetizează foarte bine și citează oameni cheie ai momentului:
Situată pe strada Lipscani, la numărul 55, librăria se desfășoară pe șase niveluri însumând 1000 mp. Cărturești Carusel este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare artistică a inimii orașului. Cu un bistro la ultimul etaj, un spaţiu multimedia la subsol și o galerie dedicată artei contemporane la primul etaj, librăria se pregătește să spună o nouă poveste pe o stradă cu o vibrantă tradiție comercială.
Elegantul edificiu de secol XIX a intrat în posesia celebrei familii de bancheri Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de proprietarul actual, dl. Jean Chrissoveloni, iar acum prinde viață printr-o amenajare inovatoare, dar atentă la substanța istorică, semnată de biroul de arhitectură Square One.
Ne-am structurat propunerea în jurul ideii de comunicare între vechi şi nou. Folosind un limbaj contemporan, am redus la minim elementele cromatice pentru a lăsa loc jocului de lumini şi umbre generat de luminatorul central. Forma sinuoasă şi diafană a supantelor generează dinamică şi adaugă ritmicităţii şi simetriei clădirii un caracter ludic, asemenenea unui carusel în mişcare.” au declarat reprezentanţii Square One.
“Este în egală măsură o destinație și un punct de plecare, inclusiv pentru noi. Când intri în Carusel, după fireasca uimire provocată de calitățile acestei impresionante clădiri, nu îți vine să te odihnești, ci să cauți, să cotrobăi, să te lași purtat de pași în timp ce ideile curg. Nu avem cum să nu profităm de toată energia asta, aici trebuie să se întâmple ceva memorabil.” Daniel Voinea, Cărturești