Prima carte….
Voi vă mai amintiţi care a fost prima carte citită? Aseară, cutreierând printr-o librărie şi răsfoind tot soiul de cărticele pentru copii, mi-am pus această întrebare. Ce am citit eu prima dată? Imediat mi-a venit în minte cartica aceea mică, pe care tatăl meu mi-o dăruise în jurul vârstei de 6 ani – “Brânduşa şi cei trei leneşi”:) Apoi, am făcut un exerciţiu de memorie, şi mi-am adus aminte de lectura obligatorie de la şcoală. Cred că pentru majoritatea dintre noi, lectura obligatorie a construit drumul către bibliotecă. De aici, totul mergea de la sine ca într-un program de instalare 🙂 
Prima vizită la bibliotecă a fost ca o vizită la muzeu. Era un aer uşor închis, cu miros de carte veche şi pereţii tapetaţi de jur împrejur cu rafturi pline de cărţi, care te făceau să te simţi minuscul. Rafturile ordonate alfabetic după numele autorului stăteau aliniate ca nişte soldaţi. Lista cu cărţile impuse de doamna învăţătoare mi se părea infinită, iar multitudinea cărţilor te îndemna să nu te poţi decide asupra uneia singure, ca într-un magazin cu ciocolată :). Şi totuşi, trebuia să alegi. Trebuia să alegi primacarte pe care o vei citi stângaci, repetând acelaşi cuvânt de mai multe ori sau silabisindu-l pentru a-i înţelege sensul. Prima carte era ca un prieten care se confesa, iar tu erai omul de nădejde care o ţinea pe palme. După ce o citeai, simţeai acea victorie nevinovată şi puterea cunoaşterii. Simţeai că îţi castigasei dreptul de a participa la discuţii şi uimeai pe toată lumea când spuneai un neologism. 
Când eraţi mici, cred că vi s-a întâmplat să citiţi o carte până când colţurile paginilor s-au curbat, iar ea a devenit înfoiatăprecum o cloşcă. Asta pentru că dormeaţi cu ea sub pernă, ca şi în cazul meu sau o purtaţi în rucsac când mergeaţi în weekend la bunici. Şi v-a plăcut atât de mult încât nu aţi abandonat-o până nu aţi ajuns la ultima filă….
M-a cuprins nostalgia şi am uitat de unde am plecat! Ce voiam să subliniez, este faptul că în aceeaşi librărie mai sus amintită, în timp ce răsfoiam de zor câteva cărţi, lângă mine se aflau o mamă cu un copil de aproximativ 8-9 ani. Am citit pe chipul mamei dorinţa de a-i insufla fiului său plăcerea pentru lectură, dar acesta era interesat doar de butonatul smartphone-ului. Bineînţeles, îmi veţi spune că nu toţi copiii sunt la fel, dar în mare parte micuţii sunt atraşi de tehnologie şi nu mai au preocupare pentru citit, aşa cum aveam noi – în lipsa de alte metode de petrecere a timpului.
Întrebarea care mă macină acum, în era aceasta, în care copiii au prea multe distracţii “tehnologice” – cum reuşim să le captăm atenţia şi să îi convingem să trăiască singuri suspansul unei aventuri povestite atât de frumos de Ion Creangă, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu şi nu doar să le dea un Like pe Facebook?
Voi cum procedaţi?
