Prima mea sedinta cu parintii
La venerabila varsta de 3 anisori impliniti ai fiului meu :), am luat parte la prima mea sedinta cu parintii. Daca pana acum am tot purtat discutii cu doamnele educatoare, ba chiar am avut si consiliere parentala, aceasta a fost practic prima mea sedinta cu parintii.
Eu personal credeam ca sunt o mama cusurgie care le streseaza pe doamnele de la gradi cu pretentiile ei: ca nu ii place unde e asezat patul copilului, ca nu imi place ca il imbraca prea gros, sau pea subtire. Ei bine, am realizat ca defapt lucrurile nu stau deloc asa….
Cand am aflat de sedinta cu parintii, imi imaginam ca, asa cum a fost consilierea parentala si 
cum este defapt spiritul acestei gradinite, va fi o discutie relaxata, in care vom vorbi despre ce vor face piticii nostri – acum avansati la grupa mijlocie – in noul an scolar, despre ce activitati au, ce jocuri noi mai practica, ce mananca (speram sa le pot spune si eu oful meu legat de fainoase/dulciuri si marea mea dorinta de a le diminua cat mai mult), ca doamnele ne vor spune ce calitati are fiecare copil si prin ce se caracterizeaza fiecare …Si multe asemena lucruri…
Sedinta a debutat insa cu stangul. Ni s-a prezentat un curs optional de engleza pe care defapt ulterior am aflat ca doamnele nici nu il recomanda, intrucat s-a hotarat ca engleza sa fie invatata intr-un mod mult mai inteligent, in timpul activitatilor normale, la joaca, la masa….Adica asa cum este cel mai sanatos la copii de 3-4 ani, fara strictete, fara ore de curs intensive in cadrul carora cei mici nu au voie sa intoarca nici capul. Ci totul in joaca, fara ca ei sa realizeze ca sunt defapt invatati!
Din pacate insa, discutia in loc sa se duca catre o discutie relaxata, constructiva, a inceput sa se transforme intr-o discutie incordata, in care parintii erau acuzatori, iar bietele doamne – acuzatele. In care parintii cereau explicatii de ce copilul care terminase grupa mica nu stia la sfarsitul anului ce este ghiocelul. In conditiile in care respectivul copil are probleme serioase de comportament violent si de exprimare dificila. Sau cum vor recupera copiii timpul petrecut la optionale pentru a acoperi programa normal, in conditiile in care parintele era cel care inscrisese copilul la minim o activitate optionala in fiecare zi. Sau un altul care intreba daca este ok ca baieteleul sau sa invete in paralel doua limbi straine.
Sincer as fi vrut atunci sa ma ridic si sa ii intreb daca intentia lor este de a face din proprii copii niste mici genii. Sau daca isi imagineaza ca bombardand creierul unui copil de trei ani cu atat de multe informatii isi imagineaza ca dintre toate acele informatii ceva-ceva tot se va lipi si de ei.
Probabil foarte multi parinti isi imagineaza cand aduc copii la gradinita ca este o mini-scoala, ca aici copilul trebuie sa aiba rezultatele cele mai bune si sa invete cat mai multe, ca cei mici se afla in competitie, si chiar isi imagineaza ca acest lucru este constructive pentru viitorul lor.
Ma intreb oare vreunul dintre parinti isi mai aminteste ceva de la 3 ani? Sau chiar ceva ce a invatat la 6 ani? Oare nu realizeaza ca la trei ani ai nevoie sa te joci, sa mananci si sa dormi? Ca la trei ani nu trebuie decat sa incepi sa inveti ce sunt acelea regulile si supunerea?
Ca la trei ani nu ai nevoie sa stii 10 poezii incomplete, ci este suficinte sa stii 2-3 bine? Ca la trei ani prefer informatia putina, oferita in portii mici pentru a o putea asimila mai usor? Ca angrenarea copilului mic in activitati competitive nu face decat sa stirbeasca stima de sine si increderea in propriile puteri a copilului ca viitor adult?
Eu personal nu imi doresc un mic geniu, ci imi doresc un lider. Nu imi doresc un copil doxa de carte, ci unul care sa fie stapan pe sine si sa fie fericit. Consider ca la gradinita este important sa invete sa asimileze singur cat mai multe informatii, sa invete sa socializeze, sa invete sa isi exprime parerea si sa impuna respect, sa invete sa fie darnic cu cei din jur, sa stie sa ofere si sa primeasca dragoste si de la alte persoane decat cele din familie, sa invete sa gandeasca, sa isi dezvolte singur propria personalitate si gandire.
Eu personal consider ca 2-3 activitati optionale la aceasta varsta sunt mai mult decat suficiente. Iar faptul ca exista posibilitatea sa nu stie ce este acela un ghiocel… nu ma sperie absolute deloc. Sunt convinsa ca la primavara il va recunoaste dupa miros si va sti sa i-l ofere mamei sale de 1 martie :).
About Author
