sâmbătă,decembrie 4, 2021

Prima plantă cerealieră cultivată pe Terra

Foto: articulo.mercadolibre.com.ve

Orzul este cea mai veche dintre cele şapte cereale sacre ale omenirii.

Originea orzului este atât în Orientul Apropiat, cât şi în zona balcanică de est. Cele mai vechi atestate despre orz datează din anii 10.500 î.e.n. Începînd cu anii 8.000 î.Hr. în Egiptul Antic orzul apare ca orz salbatic, iar din anii 7.000 î.e.n. începe cultivarea selectivă. Începând cu anii 5.000 î.e.n., orzul se cultivă şi în Europa centrală.

În istorie, orzul verde apare ca fiind prima plantă cerealieră cultivată pe Terra, descoperită în Tibet. În Egiptul Antic, orzul reprezenta hrana de bază a populației nevoiașe, iar Herodot și Plinius menţionează în scrierile lor că egiptenii preparau din orz o băutură alcoolică asemănătoare berii. În Grecia antică orzul a fost multă vreme principala cereală, iar la romani pâinea de orz era consumată numai de populaţia săracă şi de soldaţii care pierdeau războiul.

Orzul este bogat în mangan, seleniu, fosfor, cupru, magneziu, fier, zinc şi potasiu, însă cantitatea de calciu, vitamina C şi acid pantotenic din compoziţia sa, este destul de redusă.

spice-orz
Foto: modernajena.net

Beneficiile consumului de orz:

  1. stimulează sistemul nervos şi circulaţia sângelui.
  2. contribuie la echilibarea nivelului de zahăr din sânge.
  3. încetineşte semnalele vizibile de îmbătrânire ale pielii precum şi îmbătrânirea accelerată a muşchilor.
  4. poate estompa modificarea glucozei din sânge, o reacţie normală care apare la orice persoană, după masă.
  5. asigură o protecţie sporită şi o mai mare capacitate de autoapărare a organismului împotriva efectelor nocive generate de radicalii liberi.
  6. ameliorează tranzitul intestinal, facilitează eliminarea toxinelor la acest nivel şi ajută la refacerea şi menţinerea unei flore intestinale normale, ameliorând astfel digestia şi întărind sistemul imunitar.
  7. intensifică diureza şi implicit eliminarea de cataboliţi şi toxine pe cale urinară.
  8. ajută la păstrarea integrităţii şi elasticităţii vaselor de sânge.
  9. stimulează formarea eritrocitelor.
  10. reface capacitatea organismului de a ţine sub control mecanismele coagulării – respectiv ale dizolvării trombilor.
  11. asigură o mai bună irigare cu sânge, oxigen şi nutrienţi a tuturor organelor şi implicit o stare de bine generalizată la nivelul întregului organism.
  12. reduce pofta de mâncare, dând o senzaţie de saţietate.
  13. menţine sănătatea oaselor, a cartilagiilor şi a vaselor de sânge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *