Prinţul Carl Philip al Suediei s-a căsătorit cu fostul model Sofia Hellqvist

0
Prinţul Carl Philip al Suediei s-a căsătorit cu fostul model Sofia Hellqvist
Foto: people.com

Prinţul suedez, Carl Philip şi Sofia Hellqvist, un model în vârstă de 30 de ani, se cunosc din aprilie 2010 când s-au întâlnit într-un club de noapte din Stockholm. Sofia a devenit cunoscută după ce a participat la un reality show intitulat „Paradise Hotel”. De asemenea, Sofia a lucrat ca model topless şi ca instructor de yoga.

3
Foto: people.com

Carl Philip, în vârstă de 36 de ani, ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tron, după sora sa mai mare, prinţesa Victoria, şi după fiica acesteia, prinţesa Estelle, în vârstă de trei ani.

În 2008, confom clasamentului făcut de revista Forbes, prinţul suedez a ocupat locul al nouălea în Top 20 al celor mai frumoşi bărbaţi din familiile regale europene.

Sâmbătă după-amiază, în capela Palatului regal din Stockholm, Prinţul Carl Philip şi Sofia Hellqvist şi-au unit destinele. Tinerii căsătoriţi şi-au demonstrat modernitatea, incluzându-i pe Rihanna şi Coldplay în coloana sonoră a ceremoniei de la biserică. La ceremonie au participat, conform dailymail.co.uk., alături de părinţii prinţului Carl Philip, regele Carl Gustaf al XVI-lea şi regina Silvia ai Suediei, reprezentanţi ai mai multor familii regale din lume, între care regina Sonja a Norvegiei, regina Margrethe II a Danemarcei, regina Maxima a Olandei, regina Mathilde a Belgiei şi prinţesa Hisako Takamado a Japoniei.

1
Foto: cnn.com

Ceremonia a fost urmată de o procesiune cu trăsurile prin centrul Capitalei, unde sute de mii de oameni veniseră să-i vadă. De la balconul palatului, regele şi fiul său proaspăt căsătorit s-au adresat mulţimii. În cursul serii, invitaţii la nunta regală au participat la un banchet în cadrul căruia au susţinut concerte duo-ul suedez Icona Pop şi DJ Avicii, un renumit muzician suedez.

2
Foto: mirror.co.uk

Pentru Suedia, căsătoria Prinţului Carl Philip este cea de-a treia căsătorie princiară într-un interval de patru ani, aceasta precedând nunta prinţesei moştenitoare Victoria, în 2010, şi a prinţesei Madeleine, în 2013.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *