Pui cu caju si brocoli

Pentru ca inspiratia nu ma mai ajuta 🙂 si pentru ca pofta de mancare chinezeasca este extrem de mare, pentru cina din aceasta seara m-am inspirat de pe acest blog www.andreeachinesefood.blogspot.ro si nu mi-a parut rau.
Va arat mai jos ce nebunie a iesit!
Ingrediente:
- 1 piept de pui
- 1 manunchi de broccoli
- 1 ardei gras rosu
- 2 fire de ceapa verde
- o mana zdravana de caju crud
- o bucata mica de ghimbir proaspat
- 2 catei de usturoi
- 2 linguri de ulei vegetal
Pentru sos:
- 2 lingurite sos de soia
- 2 lingurite de zahar
- 1 praf de sare
- 2 lingurite de vin alb de orez
- 2 lingurite de vin de otet
- 2 lingurite de ulei de susan
- 2 lingurite de apa sau supa de pui
- 1 lingurita amidon
Ingredientele pentru sos se pun toate intr-un castronel si se amesteca bine pentru a nu forma cocoloase amidonul si se pune de o parte. Caju se prajeste intr-o tigaie cu un strop de ulei.
Broccoli se taie in buchetele potrivite si se scufunda 5 minute intr-o oala cu apa clocotita si 1 lingurita de sare. Ardeiul se taie fasii subtiri si se caleste 2 minute intr-o tigaie cu un strop de ulei. Puiul taiat si el fasii se caleste intr-o tigaie cu un pic de ulei. Se incinge wok-ul, se adauga usturoiul, ghimbirul si ceapa, toate tocate marunt, se calesc cateva secunde pana incep sa miroasa placut, se adauga ardeiul calit, fasiile de pui, caju si buchetelele de broccoli se calesc toate pret de 1 minut, apoi se adauga sosul format mai devreme. Se mai lasa pe foc mic pana se ingroasa sosul.
Se aseaza pe un platou si se serveste.