Rozmarinul sau „roua mării”
Rozmarinul este un mic arbust originar din zonele Mediteranei, Portugalia şi Nord-Vestul Spaniei.
Rozmarin înseamnă în latină „roua mării” sau „roua de mare”. Tufa înmiresmată care creştea, sălbatică, pe malurile înalte şi stâncoase ale Mediteranei a fost numită de romani, „roua mării”. O tufă sacră despre care credeau că are ceva din miresmele Afroditei şi ale mării din spuma căreia se ivise odinioară zeiţa.
Din timpuri străvechi rozmarinul este utilizat pe scară largă în gastronomie și medicină. Prima utilizare în medicină datează din jurul anului 100 î.Hr., când se prepara un ulei, „Oleum coctum“, eficient împotriva tetanusului şi a paraliziei.
În Grecia antică studenții făceau coroniţe din florile de rozmarin, deoarece credeau că îi ajută să-şi îmbunătățească memoria. Există, de asemenea, un proverb care spune că rozmarinul este spiritul în timp ce lavanda este sufletul.
Romanii împleteau coronițe din rozmarin pe care le purtau în ziua nunții lor. Cununa de rozmarin a mirilor fiind, de fapt, o menire: iubirea şi căsnicia lor să dureze o viaţă, să fie trainică şi fericită. Considerată o plantă sacră, romanii depuneau coroniţe pe morminte, simbol al păcii eterne.
Egiptenii utilizau rozmarinul pentru îmbălsămare, precum și ca înlocuitor al tămâiei, în timpul ceremoniilor religioase.
Horațiu, unul dintre cei mai importanți poeți romani din „perioada de aur” a literaturii romane a adus cel mai bun tribut acestei plante, spunând: „Dacă vrei să câștigi respectul zeilor lasă la ușă coronițe de rozmarin”.
Se spune că, în secolul al XV-lea o podgorie sau domeniu a devenit fertil îndată ce a fost plantat cu rozmarin.
În secolul al XVI-lea, uleiul esențial a fost folosit împotriva icterului.
Multe secole a existat practica arderii crenguţelor de rozmarin pentru purificarea aerului în spitalele europene, cu deosebire în Franţa. Acest procedeu s-a păstrat până în secolul XX, dar s-a abandonat tocmai în momentul în care ştiinţa modernă a demonstrat că uleiul de rozmarin are proprietăţi antiseptice, deosebit de eficiente.
Rozmarinul a fost apreciat nu numai pentru proprietăţile sale medicinale ci a fost considerat că poate face fericit și poate încuraja dragostea și pasiunea celor care îi poartă ramurile. Purtate la rever, atrăgeau succesul şi întăreau memoria, aceste virtuţi fiind menţionate de Shakespeare în Hamlet.
De asemenea se spunea că un pic de rozmarin într-un butoi cu bere, te fereşte de beţie iar un pieptene sculptat în lemn ajută la creșterea părului.
Cu toate că sunt multe poveşti legate de rozmarin, planta şi-a dobândit faima după vindecarea miraculoasă a reginei Ungariei. În vârstă de 70 de ani, regina Isabella care suferea de paralizie şi dureri acute de reumatism, a visat un înger care i-a dăruit o crenguţă de rozmarin pentru a se însănătoşi. Prin macerare în alcool împreună cu alte specii aromatice, regina a obţinut o tinctură cu care s-a masat câteva săptămâni la rând. Efectele nu au întârziat să apară. Regina s-a vindecat, a început să întinerească, astfel că, în scurt timp, s-a căsătorit cu regele Poloniei. Mult timp, „apa reginei Ungariei“ a fost utilizată în toată Europa, fiindu-i recunoscute efectele magice în tratarea reumatismelor.
Principalele ţări cultivatoare sunt Spania, Franţa, Italia, Tunisia, Maroc şi, mai recent, SUA şi China.
Rozmarinul conţine antioxidanţi fenolici, acid rozmarinic şi numeroase uleiuri volatile esenţiale, cum ar fi: cineol, camfen, borneol, acetat de bornil, alfa-pinen. Aceşti compuşi sunt cunoscuţi pentru proprietăţile lor antiinflamatorii, antialergice, antifungice şi antiseptice.
Planta este foarte bogată în vitamine din complexul B, conţine cantităţi importante de vitamina A şi vitamina C. Este una dintre ierburile cu conţinutul cel mai ridicat de folaţi (aceştia sunt importanţi în sinteza ADN-ului, iar când sunt administraţi în perioada de preconcepţie, pot ajuta la prevenirea defectelor de tub neural la nou-născuţi).
Beneficiile rozmarinului:
- fortifică organismele anemice, debilitate prin boală sau aflate în convalescenţă.
- combate procesele de îmbătrânire.
- favorizează secreţia bilei prin acţiunea coleretică care măreşte de 1,5-2 ori cantitatea de bilă secretată.
- asigură o bună digestie, evitând apariţia unor afecţiuni hepatice (icter, ascită, dischinezie biliară, colecistite cronice, hepatite virale şi insuficienţă hepatică).
- acţionează favorabil prin stimularea activităţii inimii slăbite şi dureroase.
- tratează tensiunea scăzută (hipotensiune arterială).
- reglează ritmului cardiac cu eliminarea palpitaţiilor şi extrasistolelor provocate de stările nevrotice.
- benefic în cardiopatia ischemică dureroasă, în angina pectorală şi în prevenirea aterosclerozei coronariene ca urmare a curăţirii vaselor sanguine şi a evitării rigidizării pereţilor vasculari.
- intensifică circulaţia sângelui la nivel periferic şi la creier şi evită arteritele, trombozele, scleroza cerebrală, edemele cardiace cu umflarea gleznelor, precum şi senzaţia de sufocare sau cea de răcire a mâinilor şi picioarelor, chiar în anotimpurile calde.
- efecte benefice în cazuri de insomnie, stări de nervozitate, angoase, vertij, migrene de origine nervoasă, dureri de cap, depresie psihică, anxietate
- intervine în instabilitate emoţională, oboseală prelungită, slăbirea treptată a memoriei, surmenajul fizic şi intelectual.
- la şcolari, studenţi şi adulţii cu muncă de birou, rozmarinul îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare.
- ajută la curăţire organismului de toxine.
- intervine favorabil în litiaza renală, colici nefritice, edeme renale, retenţie urinară.
- eficient în întărirea şi regenerarea firului de păr.
- eficient în activarea microcirculaţiei sanguine la nivelul pielii capului.
foto: secretlyhealthy.com
