Sâni dureroşi în timpul sarcinii

Sâni dureroşi în timpul sarcinii

Tensiunea mamară se numără printre primele semne ale sarcinii. Pentru multe viitoare mame ea se traduce printr-o jenă sau chiar prin dureri. Din fericire există soluţii pentru eliminarea acestor manifestări neplăcute.

Durerile apar ca urmare a variaţiilor hormonale. Impregnarea hormonală cu estrogeni, progesteron, dar şi prolactină antrenează modificări ale pieptului, încă din primele săptămâni de sarcină. Sânul, în timpul sarcinii, este supus unor modificări în vederea alăptării. Mărirea în volum se datorează mai ales canalelor galactofore care se măresc pentru a pregăti secreţia de lapte. Evident că această creştere rapidă poate antrena inconfort sau dureri. Mai pot apărea o senzaţie de piele întinsă, hipersensibilitate, mâncărimi. Sunt femei care nu suportă nici atingerea unei ţesături.

 

Dacă ai această problemă, consultă medicul

Chiar dacă în cele mai multe cazuri durerea este legată de pregătirea sânului pentru alăptare, totuşi, medicii sfătuiesc femeile însărcinate să consulte medicul specialist dacă durerea este stânjenitoare. E bine ca medicul să consulte sânii, fiindcă mai pot apărea şi alte probleme: fibroadenoame, de exemplu, care se pot inflama.

În trimestrul trei al sarcinii, când laptele începe să fie secretat, femeia poate suferi şi de chist de lapte sau galactocel. Este vorba de o bulă care conţine lapte şi care apare în sân, fiind dureroasă. E bine să fie verificat, fiindcă poate fi şi o formă de cancer de sân, care se manifestă cam la fel.

Ce poţi face ca să scapi de dureri

Primul lucru pe care îl poţi face este să porţi un sutien potrivit taliei tale. E posibil să treci repede de la măsura B la D sau F. De aceea trebuie schimbat când e cazul. Modelele fără armătură sunt mai confortabile, fiindcă sânii sunt sensibili. Nu ar fi rău să porţi şi noaptea sutien, pentru a atenua jena resimţită. Şi o bustieră pentru sport poate fi o alternativă bună în timpul sarcinii. Bretelele mai largi şi elasticul pot susţine mai bine greutatea. Se pot lua, la nevoie şi pastile antidurere, cum ar fi paracetamol. Mai poţi face masaje uşoare la duş, cu un jet de apă rece, urmat de aplicarea unei creme hidratante.

Apar şi modificări la nivelul mameloanelor

Odată cu creşterea sânilor se modifică şi aspectul mameloanelor. Acestea îşi lărgesc puţin aria şi devin mai pigmentate (mai intens colorate). După naştere, îşi revin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *