Somnul te protejează de răcelile de toamnă

Somnul te protejează de răcelile de toamnă
Foto: nutritionreview.org

Temperaturile scăzute, atmosfera mohorâtă, zilele mai scurte şi lumina naturală mai redusă ne influenţează drastic starea de spirit, dar ne slăbesc şi sistemul imunitar, făcându-ne predispuşi la răceli şi viroze. Dacă îţi doreşti să treci peste această perioada fără probleme de sănătate şi să-ţi păstrezi un tonus bun, trebuie să iei măsuri în privinţa stilului tău de viaţă.

Somnul e vital!
Pentru sistemul imunitar, somnul este vital, ca stimulent şi ca perioadă de regenerare. Aceleaşi substanţe care produc somnul, stimulează şi producţia de interleucină, una dintre cele mai puternice arme ale sistemului imunitar. Somnul păstrează sub control greutatea corporală, reglează hormonii, îmbunătăţeşte buna dispoziţie şi claritatea gândirii. În timpul somnului, de exemplu, este secretat hormonul numit melatonină, care inhibă stresul, dar este important şi cât dormi sau în ce interval orar. Măcar pentru o perioadă, încearcă să dormi opt ore pe noapte şi să prinzi cele două ore de somn dintre 22.00 şi miezul nopţii, în care corpul se regenerează la nivelul optim.

Fă mişcare!
Sportul e bun la toate! Înlătură stresul, măreşte circulaţia la nivelul creierului, ajută la producerea endorfinei (substanţa care produce buna dispoziţie) şi, în plus, întăreşte sistemul imunitar. Studiile arată că activitatea sportivă face să crească numărul anticorpilor pentru 24 de ore. Chiar dacă vremea nu îţi mai permite să alergi în aer liber, să înoţi în piscină sau să mergi cu bicicleta de câteva ori pe săptămâna, include, într-o formă sau alta, măcar 30 de minute de mişcare în programul tău zilnic. Renunţă la mijlocul de transport când pleci de la serviciu, ieşi seara la o plimbare scurtă în parcul de lângă casă sau alege un sport de interior care îţi place cu adevărat şi participă la 2-3 şedinţe/săptămână. Te vei simţi mai energic şi vei fi mai vesel şi mai optimist.

Mănâncă lămâie!
Stoarce câteva picături de suc de lămâie în apă, ceai, salată (în loc de oţet) sau prăjituri! Aşa vei reuşi să menţii un PH sănătos în corp. Lămâia este alimentul ideal pentru restabilirea echilibrului acizi-baze din organism. Aciditatea produsă de sucul de lămâie sau oţetul de mere creşte rezistenţa corpului la infecţii, pe când alte medii mai acide favorizează dezvoltarea viruşilor.

Nu neglija aportul de vitamina D!
Toamna, tendinţa este de a sta cât mai mult timp în spaţii închise, dar lipsa expunerii la lumina naturală nu ne face bine nicicum: lipsa luminii solare înseamnă o producţie scăzută de vitamina D în organism, ceea ce îl face vulnerabil la viruşi şi boli. Aşadar, împreună cu consumul de alimente bogate în această vitamină (somon, macrou, ton, gălbenuş de ou, ficat de vită, cereale, nuci, lactate), petrece timp în aer liber cât e lumină afară, chiar dacă e mai înnorat. Pune o geacă şi cizmele impermeabile, ia o umbrelă în geantă şi descoperă oraşul în culorile toamnei. Te vei simţi revigorat.

Nu te stresa!
Stresul este unul dintre duşmanii cei mai puternici ai sistemului imunitar. Sub influenţa hormonilor de stres, numărul anticorpilor se reduce simţitor. De aceea, exerciţiile de relaxare, plimbările în aer liber, orele de repaus şi activitatea în timpul liber sunt absolut necesare pentru sănătate.

Bea ceai!
Încearcă să-ţi prepari ceaiul verde sau de ghimbir dimineaţa, înainte să îţi începi ziua. Dacă ai la îndemână un fierbător, umple recipientul gradat cu 0,5 l de apă, lasă apa la fiert şi pregăteşte-te de serviciu în tihnă, pentru că aparatul se opreşte singur când apa atinge temperatura de fierbere. Prepară-ţi ceaiul, toarnă-l într-un termos şi savurează-l în drum spre birou. Astfel, te asiguri încă de dimineaţă că sistemul tău imunitar e protejat. Nu în ultimul rând, consumă suc de sfeclă roşie, pe care îl poţi prepara rapid cu ajutorul unui blender sau al unui storcător de fructe. Adaugă morcov şi/sau măr pentru a dilua gustul concentrat de sfeclă.
Pentru a-ţi întări sistemul imunitar şi pentru a trece fără probleme peste virozele şi răcelile de toamnă, respectă orele de somn, mănâncă sănătos, înlătura stresul din viaţă ta, fă mişcare şi petrece timp în aer liber (chiar dacă afară e mai frig). Pentru o stare bună de spirit şi un corp sănătos, identifică factorii de stres din viaţa ta şi caută soluţii să îi înlături măcar parţial. Apoi, ai grijă să dormi suficient, să faci mişcare şi să ai o alimentaţie echilibrată, pentru că toate acestea au o contribuţie importantă în combaterea stresului.
În ceea ce priveşte alimentaţia, regulile sunt clare: nu sări peste micul dejun, renunţă la mâncarea de tip fast-food şi consumă alimente bogate în vitamine, minerale şi antioxidanţi. Citricele proaspete, peştele, usturoiul, ardeiul iute, ghimbirul, cerealele integrale şi ceaiul verde sunt câteva dintre alimentele care nu trebuie să-ţi lipsească din bucătărie în acest sezon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *