PC210061Ador mâncarea asiatică, aşa că astăzi m-am gândit să prepar preferatul meu dintre toate sushi. Cum nu aveam însă peşte proaspăt, am făcut o variantă vegetariană a preparatului.

Ingrediente:

  • 2 foi de alge nori
  • 100g orez special pentru sushi sau orice alt gen de orez lipicios
  • 2 linguri de oţet de orez
  • o linguriţă de zahăr
  • un avocado
  • un morcov
  • un ardei copt
  • 100 g tofu simplu
  • pastă wassabi
  • sos de soia

Mod de preparare:
Am fiert orezul timp 15-20 minute, astfel încât să fie pregătit “al dente”. Am încălzit oţetul de orez cu un praf sare şi o linguriţă de zahăr, iar peste acestea am turnat orezul, amestecând uşor.L-am lăsat apoi să se răcească la temperatura camerei.
Între timp, am pregătit fâşii cât mai subţiri de morcov, avocado, ardei copt.
Pe covoraşul special de bambus am întins foaia de alge, iar peste aceasta am întins jumătate din cantitatea de orez, în strat uniform.
Ulterior, am aşezat făşiile de avocado, morcov şi ardei, iar peste ele o fâşie subţire de pastă wassabi.
Am rulat cu ajutorul covoraşului şi am obţinut un ruloul pe care l-am tăiat în felii de grosimea unui deget cu ajutorul unui cuţit umed.
Preparatul se poate servi cu sos de soia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *