Tartă cu cremă de avocado

 

În week-end-ul care tocmai a trecut, am avut chef şi inspiraţie şi ca atare m-am dezlănţuit în bucătărie unde mi-am lăsat imaginaţia să zburde 🙂

Tartele cremoase sunt perfecte pentru o după amiază liniştită, de duminică. Iată cum să preparaţi un desert rapid şi sănătos, un “dulce” mai puţin dulce :). Reţeta pentru tarta cu cremă de avocado – fructul care face minuni (mai multe despre acest aliment citiţi în articolul meu despre avocado)- o aveţi în continuare. Este un desert uşor, realizat fără foc.

Pentru crustă / blat avem nevoie de următoarele ingrediente: 

  • 1/2 cană nuci – 100 g                       tarta avocado    
  • 1/2 cană curmale fără sâmburi
  • 1/2 cană smochine
  • 1/4 cană stafide
  • 1/2 cană migdale crude
  • 1 linguriţă pudră de roşcove

Se amestecă nucile şi migdalele într-un blender, se adaugă restul ingredientelor şi se amestecă până se formează un aluat omogen. Dacă este prea sfărâmicios, se adaugă o linguriţă de apă de la curmale. Am uitat să precizez, curmalele trebuie lăsate la înmuiat 1-2 ore într-un bol cu apă. Compoziţia obţinută se presează într-o formă de tartă şi se dă la rece aproximatix 1 oră.

Pentru crema de avocado am folosit:

  • 2 fructe avocado coapte (de dimensiuni medii), curăţaţe de coajă şi sâmburi
  • 1/2 ceaşcă alune crude (eu am folosit caju) înmuiate în prealabil
  • vanilie
  • zeama de la o jumatate lime sau o lămâie galbenă
  • 2 linguri ulei de cocos topit
  • 50 g fulgi mari de cocos
  • 50 g fulgi mari de migdale

Se amestecă alunele înmuiate cu pulpa de la avocado într-un blender până se obţine o pastă omogenă. Se adauga şi restul ingredientelor, mai puţin fulgii de cocos si migdale şi se proceseaza până la omogenizare completă.
Se toarnă crema peste crustă şi se da la rece, până se întăreşte.
Înainte de servire, se presară fulgii de cocos si migdale deasupra tartei de avocado!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *