Tăticii si concediu parental

Şi taţii trebuie să participe la creşterea copilului. Asta au gândit mai-marii europeni, atunci când au iniţiat o lege menită să-i oblige pe bărbaţi să stea şi ei acasă cu micuţii, să facă pe dădaca :). Directiva europeană a fost preluată şi de autorităţile noastre, astfel că primii tătici au intrat deja în concediu de paternitate. Ei sunt obligaţi să aibă grijă de copii, în locul mamelor, timp de o lună.

Este vorba de bărbaţii care au copii născuţi după 1 martie 2012 si care sunt obligaţi să stea o lună în concediu de maternitate, pentru a nu pierde indemnizaţia. Taţii care nu se conformează acestei directive pot pierde indemnizaţia. tati si bebe

Trebuie să-şi întocmească dosarul, aşa cum l-a întocmit şi mama, în care să aducă dovada veniturilor sale pe ultimele 12 luni, înainte de naşterea copilului. Tatăl intră în concediu pentru o lună şi primeşte indemnizaţia, în funcţie de veniturile sale pe ultimele 12 luni. Perioada în care îşi vor lua luna de concediu o pot alege singuri, dar de preferat este stea acasă în luna 12 sau 24, la sfârşitul perioadei. Asta, pentru că în luna respectivă femeia trebuie să plece la serviciu şi nu are rost ca ea să revină în indemnizatie. Dacă ar face acest lucru, ar trebui să depună un nou dosar de indemnizatie.

Bărbaţii care nu lucrează, ori sunt angajaţi de puţin timp şi nu îndeplinesc criteriul vechimii, trebuie să depună o declaraţie în acest sens cu 60 de zile înainte să expire concediul pentru creşterea copilului al soţiei.

 

click.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *