Televizorul si efectele sale in dezvoltarea copiilor
Inca de cand sunt foarte mici, copii par foarte atrasi de imaginile rapide de la tv. La inceput de sunetele 
diverse si imaginile care se misca, apoi incep sa fie interesati de reclame si de muzica, pana cand descopera desenele animate si fac o adevarata pasiune pentru ele.
Multi parinti profita de acest interes al copiilor si ii lasa sa priveasca in voie inca de la varste foarte fragede, alegand ca in acest timp sa faca alte treburi prin casa sau pur si simplu sa ia o pauza. Din pacate mare parte dintre acesti parinti nici nu isi pun problema daca acest lucru este recomandat pentru dezvoltarea cognitiva a copilului. Unii chiar considera ca fac un bine lasand bebelusul in fata televizorului si chiar cred ca acestea sunt educative. Mai cu seama ca acum exista si posturi de desene pentru bebelusi.
Cel mai probabil acesti parinti nu stiu ca pana la varsta de 2 ani, copilul nici nu trebuie sa priveasca la televizor. In primii doi ani de viata creierul copilului se dezvolta intr-un ritm incredibil, maridu-si practic dimensiunea de 3 ori, iar acest lucru se afla in stransa legatura cu stimulii la care este expus. Imaginile de la televizor au o viteza mult prea mare pentru puterea de captare a creieruluiu unui bebelus, efectul direct fiind obosirea si agitarea excesiva a acestuia. Suprasolicitarea unui creier aflat in plina dezvoltare nu va face decat sa impiedice dezvoltarea corecta a acestuia, iar efectele vor fi resimtite atat pe termen scurt, cat si lung.
Primele semne negative se vor vedea in ritmul de dezvoltare a capacitatii de exprimare a celor mici, prin intarzieri in dezvoltarea limbajului. Intr-adevar, fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Totusi, parintii ai caror copii nu incep sa vorbeasca nici la o varsta mai mare, ar trebui sa isi puna intrebarea daca nu cumva gresesc si ei undeva, daca ei insisi comunica suficient de mult cu cel mic, sau daca nu il uita singur in fata televizorului pentru prea mult timp, copilul neputand interactiona cu alti vorbitori si astfel neputand sa isi exerseze limbajul.
Totodata, la copiii care, in primii 2-3 ani de viata, au petrecut prea mult timp in fata televizorului, la varsta scolara se va observa un randament mai slab la citit, memorat, o capacitate redusa de concentrare si de mentinere a atentiei pe perioade mai lungi de timp.
Iar daca pana la 3-4 ani televizorul era suficient, dupa aceasta varsta va deveni si mai interesant calculatorul, telefonul mobil cu diverse aplicatii, tabletele, consolele video, PSP-urile.
Copilul va incepe sa petreaca tot mai mult timp cu astfel de activitati, in detrimentul vietii sociale, reducand la minim jocul in aer liber, plimbarile in parc, interactionarea cu alti copii, producandu-se astfel izolarea copilului.
Un alt mare minus este efectul negativ pe care privitul la televizor si la diverse ecrane il are asupra vederii. La nou-nascuti, spre deosebire de adulti, razele de lumina care patrund in ochi nu se proiecteaza pe retina, ci în spatele acesteia. In primele 12 luni de viata aparatul vizual se dezvolta activ, ajungand insa la maturitate abia dupa varsta de 3-5 ani. In momentul in care imaginile care se misca incontinuu, ochiul se afla intr-o tensiune constanta care in timp poate duce la diverse afectiuni cum ar fi miopia sau alte probleme de vedere.
Un studiu americam efectuat recent arata ca privitul indelungat la televizor este o cauza importanta a obezitatii si diabetului, intrucat acesta incurajeaza la sedentarism si dezvoltarea unor obiceiuri alimentare nesanatoase. Atunci cand mancam, iar in paralel desfasuram si alte activitati cum ar fi privitul la televizor, atentia nu mai este concentrata la ceea ce mancam si cantitatea ingerata, iar creierul nu mai preia semnalul de satietate si astfel continuam sa mancam inconstient chiar daca nu ne mai este foame.
Totodata privitul la televizor este raspunzator de instalarea unor tulburari psihosociale grave, cum sunt alienarea sociala si teama nefondata de mediul inconjurator. Copilul va incepe sa perceapa lumea prin intermediul televizorului si va dezvolta la nivel inconstient teama de a iesi in societate, locul unde se intampla acele lucruri pe care le-a vazut la televizor.
Personal, nu sunt o militanta a mersului impotriva curentului, impotriva evolutiei societatii si a utilizarii tehnicilor moderne, insa trebuie facuta diferenta intre un stil de viata modern si unul nesanatos, intre nevoile unui copil si mofturile sale, intre dorinta de a-i oferi copilului tot ceea ce este mai bun si datoria parintelui da a-i asigura o dezvoltare armonioasa si sanatoasa.
Trebuie inteles faptul ca orice lucru trebuie facut constient, cu masura, cu responsabilitate si in deplina cunostinta de cauza.
Daca un copil nu are televizor sau calculator in camera sa, asa cum au alti copii de la gradinita sau de la scoala, nu inseamna ca este mai prejos decat acestia, ci inseamna ca acelui copil i se asigura un mediu adecvat de odihna si de joaca, iar privitul la televizor ori jocul pe calculator se pot face intr-un cadru propice, impreuna cu familia, in camera de zi sau alt spatiu destinat acestor activitati.
La copii de peste 2-3 ani, televizorul poate fi utilizat in scop educativ daca urmarirea unei emisiuni se face impreuna cu parintii si acestia ii explica micutului imagini pe intelesul sau. Deasemenea se poate alege o anumita emisiune educativa sau distractiva, pe care membrii familiei sa o priveasca impreuna, facand din acest lucru un ritual, cel mic percepand astfel privitul la televizor ca un moment petrecut cu familia si nu ca o posbilitate de izolare sau ca pe o activitate care sa umple timpul.
Ca unele jocuri si desene sunt educative nu contesta nimeni, insa s-a demonstrat si stiintific ca un copil poate invata mult mai bine lucrurile din viata reala, decat de la televizor. Spre exemplu o limba straina poate fi invatata de doua ori mai repede de la un profesor decat de la televizor. In plus va fi ferit de efectele negative pe care acesta le va avea asupra creierului copilului.
Ca si in cazul dulciurilor, masura ar trebui sa fie principala preocupare a parintilor si in ceea ce priveste privitul la televizor sau alte ecrane de acest gen. Se impune stabilirea unui program pentru astfel de activitati si niciodata copilul nu trebuie izolat in ele. Daca parintii ar acorda mai mult timp petrecerii timpului cu cel mic, prin joc in aer liber, citit, desen, activitati creative, jocuri constructive si incurajarii copilului in practicarea de sporturi si activitati fizice, copilul nu ar mai fi tentat sa petreaca prea mult timp in fata televizorului.
Prin urmare inainte de a lua in mana telecomada televizorului, orice parinte ar trebui sa se gandeasca pe langa dependenta pe care acesta o da copilului, la toate celelate efecte negative la care il expune pe micut.
