sâmbătă,decembrie 4, 2021

Tocăniţă de mazăre

Ingrediente:

  • 500g mazăre verde
  • 200g morcov
  • 2-3 cepe
  • 3-4 cartofi
  • 200g roşii în suc propriu
  • mix curry
  • sare
  • piper
  • o lingură ulei de măsline

Mod de preparare:

Într-o crăticioară se pun la fiert cartofii tăiaţi cubuleţe, mazărea, ceapa toccata şi morcovii tăiaţi cubuleţe mici. Apa nu trebuie să depăşească cu mult nivelul legumelor, ci cam 1-2 degete.
Se lasă să fiarbă la foc mic timp de 15-20 de minute, iar când morcovul se înmoaie puţin, se adaugă roşiile şi condimentele.
Se mai lasă până scade sosul, şi se încearcă legumele: când morcovul devine uşor de pătruns cu furculiţa, înseamnă că toate legumele sunt bine făcute.
Se adaugă uleiul şi se opreşte focul.
Se serveşte cu salată verde sau salată de murături. Copii adoră să o servească cu friganele.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *