sâmbătă,decembrie 9, 2023

Tori Spelling – refacere spectaculoasă după cea de-a patra sarcină

0

La munai opt luni după ce a dat naştere celui de-al patrulea copil, Tori Spelling este din nou în formă maximă și arată fabulos!

Purtând numai un costum de baie fucsia, actriţă de 39 de ani, şi-a etalat corpul refăcut incredibil după naştere, într-o şedinţă foto pentru Us Weekly, alături de fiul său Finn și fiica Hattie.tori-spelling-bikini-photo-455x551

Dar, după o sarcină dificilă – ea a petrecut patru luni de repaus la pat, cu o formă severă de placentă previa – Spelling a spus „ultimul lucru care îmi trecea prin minte era obţinerea corpului meu, înapoi.

Fostul star Beverly Hills, 90210, a pierdut cele 14 kilograme câștigate în timpul sarcinii cu Finn, plus încă 7 kilograme acumulate de-alungul anilor, iar acum este în mare formă.

„Mă simt ca şi când am scăzut în greutate în condiții de siguranță și eu sunt complet fericită de asta,” a declarat ea pentru usmagazine.com.

Ea este, de asemenea, pe deplin recuperată după intervenţiile chirurgicale de urgenţă la care a fost supusă la trei săptămâni după naștere, deși a primit ordine clare de la medic de a nu face exerciţii abdominale şi sărituri pentru cel puțîn un an de la procedură.

„Cred că abdomenul meu şi-a revenit destul de bine!” spune Tori.

Suntem perfect de acord!

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *