Totul despre epilarea inghinală

Vara, epliarea inghinală este mult mai practicată, din pricina costumului de baie decoltat. Află cât e bine să intervii ca să eviţi micile neplăceri, ce efecte poate avea şi care sunt riscurile.
Care este rostul părului pubian? Părul de pe corpul nostru, ca şi cel din zona pubisului are rolul proteja. În plus, părul pubian este util fiindcă crează o interfaţă, favorizând alunecarea pielii în timpul raporturilor intime.
Este benefică epilarea părului pubian? Când se îndepărtează această barieră de păr care, după cum am spus protejează zona, se favorizează pătrunderea bacteriilor dacă nu există o igienă intimă exemplară. Ce e mai important, nu este că se înlătură părul care protejează, ci că zona respectivă este lezată, mai ales după ras. De aceea, nu este indicată această metodă. Micile iritaţii pot favoriza infecţiile şi răspândirea micilor veruci, chiar dacă nu dramatic. Pe scurt, dacă epilarea se face corect, se limitează riscurile.
Epilarea totală este riscantă? Nu, nu este riscantă dacă se face corect, adică dacă se dezinfectează bine zona înainte şi după şi se alege metoda de epilat care corespunde tipului de piele şi care e cel mai uşor de suportat. Apoi, dacă epilatul nu e făcut cum trebuie zona se irită, indifernt de metodă. În cazul în care îţi schimbi cabinetul cosmetic şi mergi prima oară într-un loc, începe cu o epilare parţială şi vezi ce metodă se foloseşte şi care este nivelul de igienă. Dacă practici o epilare inghinală totală, evită chiloţii sintetici care te pot irita şi pot creşte riscul unei infecţii locale. Dacă ai chiloţi sintetici, măcar să aibă bazon de bumbac.
Când e cazul să consulţi un dermatolog după epilare? În situaţia în care îţi apar multe coşuri care se infectează sau un fir de păr este pe drum şi se întoarce invers fiind imposibil de scos. Aici poate apărea o adevărată infecţie. La modul general mergi la doctor dacă se irită zona şi persită, dacă te doare, dacă apare un chist sau o infecţie de tipul: micoză, coşuri roşii, veruci sau altele.
Cât de des te epilezi? Aceast lucru variază în funcţie de dorinţa ta şi de pilozitate. Dar, se lasă cel puţin 15 zile între două epilări.
Ce metodă e mai bună? Aparatul sau ceara? Rezultatul nu va fi acelaşi. Depinde, din nou, de pilozitate. Dacă nu prea ai păr, atunci cele două metode dau acelaşi rezultat. Dacă ai păr mai mult e mai bună ceara care prezintă mai puţine riscuri de a rupe firele de păr. Ceara este şi mai puţin dureroasă. Epilatorul creşte riscul de coşuri şi e mai dureros.
E bine să te razi din timp în timp? Da, dacă vrei să crească egal poţi să faci acest lucru. De obicei vara te epilezi mai des decât la 15 zile. Apoi, părul creşte inegal. Iată de ce toamna e bine să te razi pentru a reporni de la zero creşterea. Apoi, după zece zile poţi folosi metoda de epilare obişnuită. Rasul se face sub duş, pe o piele bine săpunită cu o spumă de ras.
Rasul face firul mai gros? Nu. Este doar o impresie.
Cum poţi evita arsurile? Faci un test pe mână înainte de a aplica ceara în zona inghinală.