Tratamente pe bază de oţet de cidru
Foto: vlasyaucesy.cz

Oțetul de cidru se prezintă drept un produs economic și eficient. Se poate folosi în numeroase aspecte din viața de zi cu zi și, bineînțeles, pentru a ne înfrumuseța: pentru păr, piele și unghii.

Oțetul de cidru ne poate conferi o piele de bebeluș, tratează pielea uscată și acnea. O mulțime de beneficii aduse de un produs simplu și accesibil. Singurul inconvenient ar putea fi dat de mirosul acestuia, nu tocmai plăcut.

PH-ul oţetului de cidru, cu proprietăţi astringente, este foarte asemănător cu cel al pielii, ceea ce face din acesta un produs de înfrumuseţare foarte eficient şi puţin costisitor. Este excelent pentru tenul gras şi cu probleme. Folosindu-se împotriva acneei juvenile sau coşurilor, el previne apariţia comedoanelor. În plus, prin închiderea porilor, oţetul de cidru contribuie, datorită acţiunii sale antioxidante, la menţinerea unui ten tânăr cât mai mult timp.

O altă calitate a oţetului de cidru este îndepărtarea oricărei urme de săpun şi anularea reziduurilor de calcar şi clor conţinute de apă, care provoacă senzaţii neplăcute de mâncărime şi de asprime a tenului. Este suficient să lăşi să curgă apă călduţă în chiuvetă şi să adaugi o linguriţă sau două de oţet de cidru parfumat după preferinţe. Oricine poate să obţină oţetul cosmetic plecând de la un oţet obişnuit de cidru, diluat cu apă şi aromatizat cu plante sau cu esenţe de flori.

Oţetul se poate compara din punct de vedere financiar şi calitativ cu toate cremele sau măştile lifting, al căror preţ este piperat. Trebuie doar să-l utilizezi ca orice produs, după modul următor: pe o piele perfect curată aplicaţi oţetul de cidru nediluat, iar apoi poţi să aplici machiajul.

Pentru un păr sănătos

Oțetul de cidru dispune de o cantitate mare de vitamine, are proprietăți anti-inflamatorii și cicatrizante. Este remediul ideal pentru părul uscat, lipsit de strălucire, pentru părul care, din cauza vopsirii în mod regulat și-a pierdut din frumusețe. Ce trebuie să faci?

Pune o lingură de oțet de cidru într-un pahar cu apă și aplică-l pe păr cu ajutorul masajului și lasă-l să acționeze timp de cinci minute. După care clătește cu apă cât mai rece cu putință. Dacă repeți acest procedeu odată la 15 zile, vei vedea diferența.

Remediu împotriva mătreții

Oțetul de cidru are numeroase proprietăți antifungice. Ce înseamnă acest lucru? Ne permite să tratăm unele aspecte legate de sănătatea scalpului nostru precum mătreața și descuamarea. Trebuie să îți procuri un recipient cu un aerosol. Amestecă 200 ml cu aceeași cantitate de oțet de cidru și amestecă bine. După spălarea părului, cât mai este umed, începe să repartizezi amestecul pe păr. Acesta trebuie să penetreze bine scalpul. După care trebuie doar să clătești.

Curățarea tenului

Poate ți se pare ciudat acest lucru, însă oțetul de cidru este unul din cele mai bune produse de curățare ale tenului. Acesta dispune de proprietăți ce reușesc să restabilească echilibrul PH-ului pielii curățând-o în profunzime. Este un astringent natural. Ai nevoie de 100ml de apă și 100ml de oțet de cidru. Amestecă bine și pune-l într-un recipient în frigider. Îmbibă o dischetă demachiantă în acest amestec și începe să îți cureți tenul. Odată ce începi să îți tratezi tenul cu acest remediu pe bază de oțet de cidru trebuie doar să mai aplici crema hidratantă obișnuită. Pielea ta va arăta mai sănătoasă, va fi mai frumoasă.

Oțetul de cidru este un remediu vechi care te ajută să atenuezi petele de pe piele. S-ar putea ca acestea să nu dispară definitiv, însă vei reuși să le atenuezi în mod considerabil în special pe cele apărute din cauza soarelui sau a vârstei.

În acest caz, ai nevoie de oțet de cidru și de ceapă. Aceste două ingrediente astringente sunt perfecte în acest caz. Trebuie să folosești sucul de la o ceapă pe care îl amesteci cu o jumătate de pahar de oțet de cidru. Amestecă bine și, cu ajutorul unei dischete demachiante, aplică tonicul obținut pe zonele afectate de pete. Lasă să acționeze timp de 20 de minute după care spală bine zonele în care ai aplicat amestecul. În perioada în care urmezi acest tratament este important să nu te expui la soare. Dacă îl repeți odată la 15 zile vei vedea că petele sunt atenuate vizibil.

Iată două reţete care pot foarte bine să completeze sau să înlocuiască gama de produse cosmetice.

Cremă hidratantă

– 45 ml (3 linguri mari) ulei de măsline
– 45 ml ulei de germeni de grâu
– 45 ml ulei de turnesol
– 45 ml oţet de cidru
– 4 gălbenuşuri de ou

Toate ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei. Amestecă uleiurile, bate gălbenuşurile de ou, iar apoi adaugă uleiurile amestecând uşor. Incorporează şi oţetul de cidru şi amestecă. Compoziţia se pune într-un mic borcan care se păstrează în frigider. Utilizează această cremă pentru hidratarea pielii.

Mască pentru calmarea tenului sensibil

– 60 ml (4 linguri) de făina de ovăz
– 15 ml (1 lingură) de oţet de cidru
– 45 ml (3 linguri) de apă

Diluează oţetul de cidru în apă, apoi amestecă cu făină astfel încât să obţii o pastă consistentă (dacă este nevoie poţi să mai adaugi puţină făină). Se aplică uniform pe faţă şi se lasă până se usucă. Spală apoi cu apă caldă. Tonifică apoi cu oţet de cidru.

Oţetul de cidru utilizat pentru cosmetică nu trebuie să conţină mai mult de 4,5 la sută acid acetic. Nu trebuie să fie filtrat şi nici pasteurizat şi trebuie să aibă o culoare deschisă aurie şi limpede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *