Tratarea polipilor fără operaţie
Adevăratele probleme respiratorii la copilul meu au apărut după ce a început să frecventeze grădiniţa şi să intre în contact permanent şi în spaţii închise cu alţi copii, purtători de diverse viroze de sezon.
Dintr-o viroză într-altă, după nenumărate bronşite, laringite, amigdalite, otite medii sau seroase, şi alte asemenea şi după nenumărate vizite la medici specialişti care ne spuneau că are nişte vegetaţii adenoide crescute destul de mult, toţi susţineau că ar trebui operat să îi scoată “polipii”. Este drept, era extrem de fornăit, nu se mai odihnea bine noaptea, hârâia din ce în ce mai tare, năsucul era în permanentă fie înfundat, fie mucios.
Dar ne încăpăţânam în continuare, mai cu seamă că ştiam că “polipii” recidivează. Şi uite aşa, la recomandarea mai multor prieteni, în toamna anului 2013, am hotărât să cerem şi părearea unui medic homeopat, care avea şi specialitatea de ORL-ist. Am reuşit să prindem cu greu o programare la el, pentru că avea o agendă extrem de bogată, însă într-un final am găsit o cale s ail contactăm şi am aflat lucruri interesante de la el.
Pentru prima dată ni s-a explicat ce sunt cu adevărat aceşti “polipi” şi care este defapt rolul lor.
Ei bine adevăraţii polipii, cei ce trebuiesc extirpaţi sunt cei ce apar abia după vârstă de 12 ani, când sistemul imunitar al copilului poate fi considerat matur.
Vegetatiile adenoide, sunt defapt o amigdală, amigdala Luschka. Rolul lor ei este deosebit de important în apărarea locală şi generală a organismului faţă de multiplii agresori, cum ar fi virusurile şi bacteriile. Adică exact ceea ce are cel mic nevoie.
Aceste vegetaţii au un rol extraordinar în dezvoltarea sistemului imunitar la copii. Şi nu vorbim numai de zona aparatului respirator, această fiind zona cea mai sensibilă la cei mici, ci ele au rol şi în dezvoltarea sistemului imun în general.
Sistemul imunitar al copilului se maturizează în jurul vârstei de 10-12 ani. Organele limfoide au rolul de a instrui sistemului imunitar cu memorie, astfel că atunci când organismul întâlneşte un agent patogen (virus, bacterie), acesta lupta împotriva lui şi în urmă acestei lupte îşi dezvoltă anticorpi. Anumite categorii de anticorpi rămân în organism toată viaţă, astfel că sistemul imunitar la reîntâlnirea unui agent patogen îl recunoaşte, îşi aminteşte totul despre el şi îl învinge cu uşurinţă. De aceea răcelile din copilărie sunt importante pentru perfecţionarea sistemului imunitar, iar când devenim adulţi ajungem să răcim o dată la 1-2 ani.
Din păcate, un număr tot mai mare dintre copiii care contactează viroze urmează tratamente cu antibiotice sau şi mai rău ajung la operaţii. Antibioticele acţionează câteva săptămâni, dar apoi un alt virus sau alergie atacă sistemul imunitar al copilului. Iar amigdalele, ne-au fost puse acolo de natură cu un scop bine definit, de protective, de barieră.
Ei bine, ca şi amigdalele de la nivelul gâtului, vegetaţiile adenoide ar trebui să rămână la locul lor. Tot ceea ce ar trebui să facem noi că să îi ajutăm pe cei mici să nu se mai chinuiască atât de rău, este să înlesnim calea ca vegetaţiile adeoide să revină la forma şi demiensiunile lor normale şi să nu mai fie “expandate” precum un burete.
Nu ştiam acest lucru, pentru că niciunul dintre “specialiştii” pe care îi vizitasem până atunci, nu ne explicaseră acest lucru.
Înainte să ajungem aici, eram programaţi şi la unul alt mare “specialist” recomandat de pediatrul copilului, şi care ne recomandase un alt tratament, alopat bineînţeles, urmând să revenim la control după ce administrăm tartamentul. Iar dacă tratamenmtul, destul de agresiv bineînţeles, nu dădea roade, urmă să îl operăm.
Ei bine deşi şi la acest medic se ajungea destul de greu, am decis să renunţăm la serviciile sale şi să mergem pe tartamentele homeopate şi pe mâna medicului care ni le prescrisese. Părea ciudat să îl tratez cu extracte de plante sau biluţe dintr-alea pline cu apă…dar mie mi-a inspirat încredere.
Ne-a explicat că tratamentul va fi de durata, medicina homeopata acţionând nu asupra efectului, ci asupra cauzei, ajutând organismul să lupte singur împotriva afecţiunii.
Am început să mă documentez şi eu despre această medicină altrenativa şi a început să îmi placă ceea ce aflam.
Bineînţeles că la foarte scurt timp au mai apărut diverse episoade. Primul şi cel pe care mi-l amintesc cel mai bine, este când într-o seară, l-am luat pe cel mic de la grădi spunându-mi că îl doare tare urechea. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe doctor, care ne-a prescris un tratament uşor pentru problema noastra.
Nu am apucat însă să administrăm tratamentul celui, că tati, panicos de fel, ne-a luat mai mult pe sus, să mergem la urgenţă să îl vadă cineva la spital, că nu e normal să îl doară atât de tare, iar noi să îi administrăm tartamente date prin telefon …dar deh, aşa sunt bărbaţii panicoşi.
La urgenţă, am dat peste acelaşi medic care reuşise să îi extragă osul de peste din gât….Am povestit mai demult acest episod destul de traumatizant pentru noi.
Ei bine, medical bineînţeles că ne-a scris un pomelnic întreg de medicamente, antitermice, antibiotic, picături, etc. Şi ne-a mai şi certat pe deasupra că de ce am stat până acum şi nu i-am scos polipii. Că trebuia să îi scoatem de la 2 ani!!!
Am plecat mai supărată decât m-am dus, aşa că am pus din nou mâna pe telefon şi pe la 9 seara, l-am sunat din nou pe medicul homeopat. Acesta m-a întrebat, calm, numai atât: aţi administrat tratamentul pe care tocmai vi l-am dat? Nu…Păi şi atunci de unde ştiţi că nu funcţionează? Îmi era şi ruşine să îi spun că nu aveam încredere într-un tratament prin telefon, însă el mi-a explicat că dacă ar fi considerat că este necesar, ne-ar fi chemat de urgent la el să vadă copilul.
Am administrat tratamentul lui, fără antibiotice şi alte cele, iar pitilul s-a făcut bine foarte repede. Din acel moment, în acest fel am tratat toate virozele şi afecţiunile de orice fel. Când a fost necesar ne-a chemat la cabinet dacă considera că e ceva grav sau ne trimitea la pediatru să îl inspecteze. Dar acest lucru s-a întâmplat de 2 ori maxim. S-a dovedid a fi suficient să îi explic foarte bine toate simptomele şi să îi administrez un tratament temporar dacă era ceva mai grav şi să îl vadă la controlul de câteva luni pentru a schimba schema de tratament.
Ei bine, uşor uşor virozele au început să se rărească, să facă forme uşoare: puţini muci, puţină tuse sau puţină febră când erau forme mai grave.
Iar la mai puţin de un an, vegetaţiile erau la dimensiunile normale, copilul bine sănătos, răcit când şi când…dar ca orice copil absolut normal şi fără episoade notabile.
Aşa că dragi părinţi, când un medic va spune că trebuie să supuneţi un copilaş de 2-3-4 ani la o anestezie generală, la o operaţie fie ea cât de uşoară, la durerile groaznice post-operatorii şi la o acţiune care pe termen scurt îl poate ajuta, dar pe termen lung îi poate face numai rău, mai gândiţi-va odată şi mai cereţi încă 3 păreri. S-ar putea să îl găsiţi şi pe cel dispus să vă ofere o soluţie cu adevărat bună pentru sănătatea celui mic, pe termen lung.
Multă sănătate!
