Tulburările tiroidei pot afecta fertilitatea

Activitatea glandei tiroide poate influenţa fertilitatea femeii. De obicei hipotiroidia are acest efect. Iată care este mecanismul acestei afecţiuni şi ce poţi face dacă ai astfel de probleme.

fertilitatea

Hipotiroidia corespunde unei producţii insuficiente de hormoni tiroidieni. Acest tip de maladie afectează la noi în ţară cam 10% dintre femeile cu vârsta peste 65 de ani, dar apare şi la persoanele tinere. La copii, această afecţiune se caracterizează printr-un retard de creştere şi prin tulburări ale dezvoltarii psihologice.

Iată câteva simptome: oboseală cronică, slăbiciune, piele uscată, intoleranţă la frig, căderea părului, dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, constipaţie şi sensibilitate la creşterea în greutate. Dacă tulburarea este uşoară poate trece neobservată şi nu va fi depistată decât cu prilejul examenelor de sânge.

Netratată, poate avea consecinţe majore în rândul copiilor de vârstă şcolară, femeilor aflate la vârsta procreării sau a celor însărcinate. Deficitul de iod poate influenţa sarcina. Netratat, poate duce la pierderea sarcinii, la desprinderea placentei, la o greutate mică a fătului sau la un IQ foarte scăzut al acestuia.

În primele trei luni de sarcină embrionul nu are încă glanda tiroidă, sau nu este suficient de matură, deci are nevoie de hormoni tiroidieni de la mama lui.

Tiroida, naşterea şi fertilitatea

Este preferabil ca femeile însărcinate să facă un control al tiroidei cel puţin o dată la începutul sarcinii, sau mai bine înainte de a se decide să aibă copii. Dacă femeia urmează deja un tratament e bine să facă un control între 6 şi 8 săptămâni pentru a se asigura că glanda tiroidă funcţionează normal. Pentru cele gravide e necesar un supliment de acid folic. Specialiştii sau stabilit că există riscul chiar de a pierde sarcina dacă sunt dereglări ale tiroidei.

Tulburări

Majoritatea tulburărilor tiroidei apar la femei, mai puţin la bărbaţi. Medicii consideră că aceasta se datorează faptului că femeile sunt mai degrabă atinse de boli autoimune, or tocmai acest mecansim se află la originea tulburărilor de funcţionare a tiroidei.

Există multe patologii legate de tiroidă, dar hipotiroidia este cea mai obişnuită. În prezent diagnosticul de hipotiroidie este simplu de pus, dar cele mai multe se depistează din întâmplare, datorită simptomelor precoce ale bolii.

Hipertiroidia

O altă tulburare este hipertiroidia, o boală mai puţin frecventă care corespunde unei superproducţii de hormoni tiroidieni. Simptomele sunt opuse celor induse de hipotiroidie: tahicardie cu palpitaţii, insomnie, transpiraţie abundentă, oboseală musculară, scădere în greutate, tremurături, tulburări oculare şi în anumite cazuri febră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *