Deși pot fi iritante sau alergizante, anumite uleiuri esențiale sunt benefice pentru copii, dar nu înainte de trei luni. Află care uleiuri se pot folosi pentru bebeluși și cum să le utilizezi pentru a profita din plin de calitățile lor.

uleiuri

După cum am spus, medicii nu recomandă utilizarea uleiurilor esențiale înainte ca bebe să împlinească trei luni. De asemenea, sunt strict interzise ca automedicație până la această vârstă, fiind prea mici pentru a fi expuși unor substanțe active. Acest lucru nu înseamnă că nu pot fi utilizate deloc. De exemplu, în spital, uleiul esențial de vanilie este folosit pentru a parfuma scutecele, fiindcă ameliorează ritmul respirator al bebelușilor prematuri. Dar, cât timp bebe este foarte mic, nu ai voie să folosești aceste substanțe fără acordul medicului pediatru.

Care se pot folosi pentru cel mic

Sunt anumite uleiuri esențiale blânde și deci utilizabile pentru cei mici, în anumite situații.

–         Împotriva infecțiilor căilor respiratorii. O răceală se poate transforma repede într-o bronșiolită la un bebeluș. Anumite uleiuri esențiale pot elimina microbii și susține sistemul imunitar: cel din arbore de ceai (sau tea-tree), cel de ravintsara (sau camforul de Madagascar), cel de niaouli și de eucalyptus radiata (aici trebuie să ai grijă că nu toate uleiurile esențiale de ecualipt sunt permise).

–         Pentru calmare, destresare și somn. Mușețelul roman, mandarinul, măghiranul. Colicile bebelușului pot fi și ele ameliorate. Ai nevoie de 15ml ulei de migdale dulci sau jojoba peste care presari o picătură de ulei de mușețel roman/german sau mandarin. Cu acest ulei masezi abdomenul bebelușului.

–         Pentru mici răni ale pielii. Lavanda, mai ales împotriva înțepăturilor de insecte și a arsurilor superficiale. Lemnul de trandafir, împotriva iritațiilor.

Cum se utilizează

Evident că dozele și căile de adminsitrare trebuie adaptate organismelor foarte fragile ale celor mici. În cazul în care ești pasionată de aromaterapie și vrei să o folosești și pentru copilul tău, investește într-o carte de specialitate dedicată utilizării uleiurilor esențiale și consultă-te cu un practician.

Câteva reguli generale trebuie respectate. Nu vei utiliza pentru cel mic mai mult de două picături de ulei esențial de trei ori pe zi. Niciodată nu vei pune uleiul direct pe piele. Acesta se diluează într-un corp gras înainte de a fi aplicat, chiar și în baie. Folosirea orală a uleiului esențial (uz intern) , chiar amestecat cu ulei de măsline sau zahăr) este interzisă până la vârsta de trei ani.

Deci, pentru bebe, uleiurile esențiale se pot folosi ca automedicație, pentru parfumarea încăperii sau pentru masaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *