Utilizarea uleiului esenţial de eucalipt pentru sănătate


Cunoscut ca fiind copacul febrei, Eucaliptus globulus este un arbore din frunzele şi ramurile căruia se obţine unul dintre cele mai cunoscute uleiuri benefice sănătăţii. Proprietăţile vindecătoare ale acestui ulei au fost descoperite de aborigeni, băştinaşii din Australia, de unde este şi originar copacul. Ei utilizau acest ulei ca un remediu pentru problemele de piele şi pentru febră.
Specialiştii moderni se bazează pe acest produs pentru a trata răcelile şi alte indispoziţii respiratorii. Uleiul este un descongestionant uşor şi are un puternic efect antibacterian şi antimicrobian.
Diverse utilizări ale uleiului de eucalipt
– Îngrijirea pielii: arsuri, băşici, tăieturi, herpes, înţepături ale insectelor, paraziţi, infecţii ale pielii.
– Circulaţie, muşchi şi articulaţii: dureri musculare, circulaţie deficitară, reumatism.
– Sitemul respirator: astm, bronşită, guturai, sinuzită, infecţii în gât.
– Sistemul genito-urinar: cistite, leucoree.
– Sistemul imunitar: răceli, gripă, pojar.
– Sistemul nervos: debilitate, migrene, nevralgii.
Principala substanţă activă a uleiului de eucalipt este eucalyptolul, care are proprietăţi antibacteriene şi dezinfectante. Ea funcţionează, de asemenea, ca diuretic, reduce glicemia şi uşurează tusea şi febra. Uleiul de eucalipt are un efect analgezic şi deseori este folosit în preparatele destinate reducerii durerilor musculare şi articulare.
Beneficiile utilizării uleiului de eucalipt
La nivel psihic, uleiul de eucalipt combate epuizarea şi favorizează concentrarea. Câteva picături de ulei de eucalipt adăugate în uleiul de masaj vă induce o stare de bine, stimulând atât mintea, cât şi corpul. Folosit în tratamentele de înfrumuseţare, uleiul de eucalipt este adăugat în saună ajutând la detoxifierea corpului.
Pentru răni şi abcese, efectul antibacterial al uleiului de eucalipt poate ajuta la vindecarea acestora. El este bun, de asemenea, contra muşcăturilor de insecte şi ulceraţiilor.
Puneţi câteva picături de ulei esenţial pe o pânză şi acoperiţi cu ea zona cu probleme. Pentru a linişti tusea masaţi-vă uşor pe piept şi apoi aplicaţi o compresă pe care să picuraţi puţin ulei de eucalipt. În felul acesta veţi putea să uşuraţi plămânii de flegma care îi încarcă. Uleiul de eucalipt este, de asemenea, bun pentru reducerea bacteriilor din aer şi 5 picături din acest ulei difuzate în aer vor omorî germenii din aer.
Pentru reducerea temperaturii adăugaţi 5 picături de ulei esenţial de eucalipt într-un litru de apă călduţă. Umeziţi o cârpă de lână sau bumbac în acest amestec. Apoi înfăşuraţi-vă gambele cu ele şi acoperiţi totul cu haine uscate.
Pentru mătreaţă adăugaţi 10 picături de ulei de eucalipt în şamponul folosit. Masaţi bine scalpul şi aşteptaţi câteva minute înainte de a vă clăti cu apă caldă.
Cei care suferă de rău de avion este bine să-şi pună în nas câteva picături de ulei de eucalipt înainte de a se urca în avion.
În bucătărie, dacă puneţi câteva picături de ulei de eucalipt într-un recipient mic cu apă care se introduce în cuptor, veţi împiedica mirosul de peşte să se răspândească în casă.
Inhalaţi aroma de eucalipt pentru a evita o răceală. Pentru a alina simptomele de răceală, puneţi câteva picături de ulei de eucalipt pe o batistă şi inhalaţi adânc aroma din când în când.
Pentru a uşura sinusurile şi congestia pulmonară combinaţi 5 picături de ulei de eucalipt cu o picătură de ulei de mentă.
Puneţi într-un ciorap curat de bumbac frunze uscate de eucalipt, de mentă, tătăneasă şi podbal, amestecaţi-le bine, înnodaţi-l strâns şi puneţi-l în faţa de pernă în fiecare noapte. Aroma acestor plante vă ajută la uşurarea congestiei.
Pentru durerile musculare amestecaţi 10 – 15 picături de ulei de eucalipt cu 60 de grame de migdale şi masaţi zonele dureroase în mişcări circulare.
În cazul gripei este bine să faceţi un masaj cu ulei de eucalipt pe spate, după care trebuie să vă înveliţi bine.