Pentru că din februarie se declanşează in general epidemiile de varicelă, e bine să fii pregătită în cazul în care copilul tău va contacta această boală. Ce este varicela? Este o infecţie cauzată de un virus care face parte din familia herpesului. Iată ce e bine să ştii despre această boală contagioasă.

Varicela

Virusul se găseşte în secreţia nazală care este eliminată, precum şi în fluidul din vezicule. De aceea este foarte contagios. Cei care nu au contactat boala prezintă riscul de îmbolnăvire în procent de 90%. Ca vârstă apare, de regulă, la copiii între 2 şi 10 ani.

Perioada de incubaţie

Pentru varicelă perioada de incubaţie este cuprinsă între 10 şi 21 de zile, mai frecvent 14 zile. Copiii infectaţi sunt foarte contagioşi între 48 de ore şi 5 zile după debutul leziunilor. Dar mulţi nu prezintă decât leziuni foarte discrete, care trec neobservate, dar care transmit virusul la fel de bine ca şi celelalte.

Bubiţele

Primele semne se pot manifesta prin mâncărimi generalizate (prurit). Apoi, apar mici bubiţe pe scalp care se întind pe trunchi şi membre. De obicei sunt însoţite de febră şi oboseală. Sunt copii care nu au decât una-două bubiţe, iar alţii se umplu. Depinde de fiecare caz.

La început bubiţele au forma unor mici pete roşii, care seamănă cu înţepăturile de insecte. Apoi, în 24 de ore, se transformă în mici băşici care conţin un lichid clar şi care se vor usca cu timpul formând cruste. Pe corpul copilului vor exista leziuni în diferite stadii, fiindcă erupţia durează între una şi două săptămâni. Mici cicatrice pot persista pe piele, după căderea cruselor, mai ales dacă cel mic se scarpină sau leziunile se suprainfectează.

De obicei varicela este fără urmări negative, dar pot apărea, în mod excepţional, complicaţii de tipul unei suprainfecţii bacteriene generalizate sau leziuni neurologice. Dacă pe cel mic îl doare rău capul sau apar alte semne în următoarele 3 sau 6 zile după erupţie, consultă imediat medicul. Poate fi semnul unei encefalite.

varicela

Ce măsuri poţi lua

În primul rând, pentru a evita răspândirea bolii în mediul şcolar sau la creşă, copilul trebuie izolat. Oricum, timp de cel puţin o săptămână, copilul nu este primit la creşă sau şcoală. Varicela poate determina complicaţii grave la pacienţii care au un sistem imunitar scăzut sau care sunt sub tratament cu corticoizi, chimioterapie, care suferă de sindrom nefrotic etc. E bine ca aceştia să nu intre în contact cu un copil care e bolnav de varicelă.

Atenţie la femeile gravide şi nou-născuţi!

Femeile însărcinate nu trebuie să aibă contact cu varicela, deci trebuie să se protejeze fiindcă virusul poate fi responsabil de leziunile fătului în primele 24 de săptămâni de sarcină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *