Vedeta celebrului serial „Glee”, Naya Rivera, a devenit mămică pentru prima dată

Naya Rivera
Foto: flow935.com

Naya Rivera este o actriță și cântăreață americană, cunoscută pentru rolul Santana Lopez din comedia-dramă muzicală, Glee.

Pe platourile de filmare l-a cunoscut pe Mark Salling cu care a avut o relaţie de scurtă durată în 2010. În aprilie 2013 Naya Rivera a început să se întâlnească cu Big Sean iar şase luni mai târziu au anunțat logodna lor. Relaţia s-a încheiat însă în aprilie 2014. La scurt timp după despărţirea de Big Sean, actriţa a început o relaţie cu actorul Ryan Dorsey pe care îl cunoştea de patru ani. Naya Rivera şi Ryan Dorsey s-au căsătorit pe 19 iulie, 2014 în Cabo San Lucas, Mexic.

Actriţa Naya Rivera, în vârstă de 28 de ani şi soţul ei Ryan Dorsey, în vârstă de 32, au toate motivele din lume să fie fericiţi. Recent cei doi au devenit pentru prima oară părinţi.

Naya si Ryan
Foto: usmagazine.com

Naya Rivera a născut un băieţel perfect sănătos care se va numi Josey Hollis. De când a devenit mămică, Naya nu-şi mai încape în piele de fericire. Un apropiat al cuplului declara că „Ei sunt atât de încântaţi de a fi părinți pentru prima dată. A fost o sarcină foarte ușoară și o naștere la fel de uşoară.”

Din motive numai de ei ştiute, au anunţat marele eveniment abia la două săptămâni după ce s-a produs. Imediat au început să curgă felicitările şi urările de bine. La rândul ei, vedeta a interacţionat cu fanii „Vă mulțumesc pentru toate dorințele și mesajele dulci!”

„Aşteptăm prima fotografie a băiețelului!” i-au transmis fanii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *