”Vorbeşte lumea” de întoarcerea frumoasei mulatre Nadine

Nadine Emilie Voindrouh, cunoscută publicului larg ca Nadine, a cunoscut celebritatea în 1995 după participarea la showul ”Şcoala Vedetelor”. Au urmat ani buni pentru frumoasa mulatră, care se lansase cu succes în muzică, dar care cocheta şi cu televiziunea. A rămas cunoscută pentru emisiunea “Sex cu Nadine”, difuzată după miezul nopţii. Apoi, timp de opt ani, Nadine şi-a încercat norocul în Statele Unite, unde a studiat actoria, dar unde a şi lucrat pe post de chelneriţă, pentru a-şi achita cheltuielile. N-a devenit celebră la Hollywood şi, după ce a revenit în ţară acum patru ani, s-a relansat în muzică. În prezent, Nadine este căsătorită cu omul de afaceri Dragoş Apostolescu, pe care l-a cunoscut cu mai bine de zece ani în urmă, şi au împreună un băieţel, Noah, de aproape 5 ani.

Naturală şi dezinvoltă, Nadine vorbeşte într-un interviu acordat celor de la okmagazine.ro despre familie, micuţul Noah dar şi despre reîntoarcerea în lumea artistică.

Trebuie să-ţi citesc ceva, de acum patru ani. „Îmi doresc să am, la un moment dat, un show TV în care să pot comunica cu oamenii despre lucrurile prin care trec ei“.

Nadine There you go! (zâmbeşte) Universul a con­spirat în favoarea mea şi mă lasă să fac ceea ce mi-am dorit acum patru ani, să comunic cu oameni despre problemele lor. Am acceptat acest contract pentru că m-a asigurat că voi avea libertatea de exprimare şi atunci am ieşit din bârlog.

Ţi-ai dorit să revii sau oferta asta a venit, pur şi simplu, peste tine?

A venit peste mine.

Tot acum patru ani, spuneai că ai descoperit anonimatul şi că-ţi place.

A, da, da, da! În ziua în care Pro TV-ul a con­firmat că vom colabora profesional, am făcut o şedinţă cu soţul, ştiind că foarte multe lucruri se vor schimba: telefonul va suna mai des, oamenii îşi vor reaminti că exist, dintr-o dată voi deveni ceva mai interesantă. Iar soţul, având şi el spai­mele lui, mi-a spus: „Să nu cumva să vii într-o zi şi să-mi spui că ai văzut o geantă de 4.000 de euro şi că musai trebuie s-o ai şi tu, că e la modă“. Şi-i zic: „Soţ, dar ce te face să crezi că mă voi zdrăgă­ni la cap dintr-o dată?“. Şi-mi zice: „Ştiu că atunci când eşti în lumea asta, e posibil să vrei să-ţi pui unghii false, gene false, şi-atunci să vină şi geanta de 4.000 de euro. Eu doar vreau să pun asta pe hârtie şi să ţi-o arăt în momentul în care se va întâmpla“.

Deci aţi făcut contract?

Da. Am făcut un soi de contract. Iar îngrijora­rea mea a fost ca nu cumva să încep să cred iar, aşa cum o făceam odinioară, că mi se cuvin nişte lucruri. I-am spus soţului că dacă vin vreodată acasă şi încep să am pretenţii, să scoată iar lista aia şi să-mi amintească de unde am plecat. Riscul e că, atunci când eşti vedetă, să vezi distorsionat lucrurile. Şi de-asta îmi place anonimatul, pentru că mă lasă zdravănă la cap.

Dar până la a iubi anonimatul, nu ţi-ai dorit geanta de 4.000 de euro?

Geanta nu mi-am dorit-o niciodată. Eu mi-am dorit atenţie. Şi de-abia acum înţeleg, ca adult, că n-a fost o atenţie valorizantă ori folositoare, ci m-a făcut să mă focusez pe ego-ul meu, pe narcisismul meu, pe lucruri care nu folosesc real nimănui.

Cum faci faţă schimbării de ritm?

Sunt foarte disciplinată cu programul, nu pot schimba nimic. Sunt dependentă de ritualuri: ace­eaşi muzică clasică de film care trebuie să cânte cât sunt la machiaj, aceeaşi mâncare, aceeaşi borsetă, aceeaşi geantă, aceiaşi papuci, acelaşi minutaj… Aşa funcţionez eu acum. E important ca totul să fie identic, pentru a avea acea siguranţă. Sunt în­tr-o rutină vindecătoare, pozitivă. Când show-ul o să devină o rutină, atunci o să-mi permit să mai schimb unele lucruri. Acum, însă, nu, mai ales că am şi copilul, pentru care trebuie să fiu la fel de prezentă, pentru care trebuie să am cartea de poveşti nouă pe care să o citesc cu o săptămână înainte, ca să fiu pregătită să-i răspund la între­bări de genul: „Mami, dar de ce are piciorul aşa de mare?“ sau „Dar de ce arată aşa şi nu altfel?“.

E la vârsta „de ce“-ului.

Da, dar nu pot să-i povestesc o noapte întreagă de ce desenatorul a făcut degetul piratului mai mare sau mai închis la culoare decât restul.

Tu mai ai „de ce“-uri?

O, Doamne! Normal că da.

De ce n-ai mai fost pe sticlă în ultimii ani?

Pentru că mi-am făcut o organizaţie non­guvernamentală, m-am mutat la ţară, ac­tivez în zona rurală şi vreau să mă implic în orice are legătură cu educaţia. Am de­marat proiectul Do Good şi am început cu o şcoală de vară pentru tinerii defa­vorizaţi din comunitate. Idealul meu e să dezvolt nişte ateliere meşteşugăreşti pentru copiii care, din păcate, termină confuzi clasa a XII-a şi nu ştiu încotro s-o apuce. La rândul lor, părinţilor lor le-ar plăcea ca ei să înveţe o meserie. În primă instanţă, ne-am gândit la un atelier de tâmplărie, pentru care vom primi ajutor din partea primăriei din Ciocăneşti. Apoi, m-am făcut expertă în accesare de fonduri europene şi vreau ca din tot ce ştiu să le dau şi comunită­ţilor în care activez ca ONG, pentru care voi în­fiinţa acele ateliere. Aşa că dacă o să mă vedeţi că vând aşternuturi de pat, dantelă de mână, băncuţe pictate tradiţional de mână vor fi de la comunităţi şi grupuri defavorizate.

Vorbim de copii. Cum e Noah?

E minunat! N-am crezut că cineva poate să iubească o altă fiinţă până la extenuare. Sunt obosită de cât îl iubesc, nu mai pot, mi-e dor de el tot timpul! Şi se face mare prea repede!

Cum eşti ca părinte?

Impecabil. (râde)

Şi ca soţie?

Dificilă. Toţi prietenii noştri ne spun săptă­mânal, când ne vedem la grătar, că bine că ne-am luat, că altfel… Avem o casă mare şi eu sunt, cum spune americanul, the lady of the house. Eu ştiu toate jucăriile copilului, toate paharele, toate cănile, toate farfuriile. Eu ştiu tot! Am trei congelatoare, ştiu tot ce este în ele!

About Author

Virginia

See author's posts