sâmbătă,ianuarie 22, 2022

Este un subiect pe care l-am evitat mult timp, fiind motivul celor mai multe “divergenţe” pe care le-am avut de-alungul timpului cu apropiaţii, în ceea ce priveşte creşterea şi alimentaţia celui mic.

Zahărul şi sarea în bucate
foto: newstylefashion.net

Să începem cu sarea. Este cunoscută ca fiind principalul condiment folosit în alimentaţie, deoarece acesta schimbă radical gustul mâncării. Sunt foarte mulţi părinţi care consideră că cei mici au nevoie de acest condiment ca “stimulant” pentru creşterea apetitului copilului. Totuşi, sarea este un ingredient de care copilul nici nu are nevoie şi este total contraindicat la copii.

În primul rând, omul nu se naşte cu gustul format, papilele gustative se dezvoltă în timp. Iar dacă noi îl vom ajuta de mic să se deprindă cu gustul pentru sărat, va refuza apoi mâncarea fără sare. Mai mult rinichii copilului nu sunt suficient dezvoltaţi pentru a procesa adaosul de sare din mâncare.Prin urmare, adăugarea de sare în alimentaţia bebeluşului poate duce la insuficienţă renală. Deasemenea, excesul de sare are ca efect creşterea tensiunii arteriale, care pe termen lung poate duce la atacuri de cord şi accidente vasculare. Un alt efect al excesului de sare la copii, este încetinirea procesului de creştere, până la stoparea acestuia.

Până la vârsta de un an, cantitatea de sare pe care un copil trebuie să o consume nu depăşeşte 1g/zi. Prin urmare cantitatea pe care o ia din laptele matern şi din legume, este suficientă. Până la vârsta de 3 ani, cantitatea de sare nu trebuie să depăşească 2 g/zi, iar apoi cantitatea creşte la 3 g/zi. Abia peste vârsta de 11 ani se permite o cantitate de până la 6 g/zi. Dacă ţinem cont de câtă sare conţin legumele în mod natural, ne dăm seama că nu mai avem nevoie să adăugăm nici un supliment de sare pentru a atinge cantitatea permisă.

Deasemenea, importantă este calitatea sării consumate, cele mai indicate tipuri de sare fiind cea de mare, sarea de hymalaia şi sarea gemă, obligatoriu NEIODATA. Iodul nu are ce să caute în sare sau ca supliment alimentar! Îl luăm în cantităţile necesare din alimentaţie.

Cât despre zahăr, efectele negative sunt şi mai grave şi multiple: afecţiuni dentare, obezitate, diabet, scăderea imunităţii. În plus zahărul alb este obţinut prin rafinare şi albire cu dioxid de sulf, iar consumarea lui împiedică asimilarea de vitamine din fructe şi legume. La copii până în trei ani, consumul de dulciuri este strict interzis, întrucât afectează sănătatea oaselor şi dezvoltarea capacităţii de concentrare, iar în plus, administrate până la aceast vârstă favorizează formarea preferinţei şi chiar dependenţei pentru gustul dulce.

Unii părinţi consideră că la orice vârsta, un bun înlocuitor pentru zahăr este mierea, un aliment dealtfel foarte sănătos. Însă, până la vârsta de 3 ani acest produs nu este recomandat alimentaţia copiilor, deoarece mierea conţine o bacterie numită Clostridium botulinum, care poate produce o boala numită botulism infantil, ce se manifestă prin blocarea mesajelor transmise de la creier către membre, iar în unele cazuri poate fi fatală. Este drept, este o afecţiune destul de rară şi cu cele mai multe cazuri înregistrate în primul an de viaţă al copiilor. Totuşi, plăcerea dintr-o linguriţă de miere, merită riscul acesta?  Mai mult decât atât, mierea este un aliment cu mult mai dulce decât zahărul, iar folosirea lui pe post de îndulcitor şi nu în scopuri terapeutice, va avea aceleaşi efecte ca şi zahărul.

Adaosul de îndulcitor în mâncarea copilului nu va face decât să sporească consumul de calorii, dar nu şi de nutrienti, iar aceasta este principala cauza de obezitate infantilă. Singurul dulce pe care copii trebuie să îl primesca cel puţin în primii ani de viaţă, este cel din fructe, în formă naturală sau uscată. După vârsta de 3 ani, ocazional i se pot oferi preparate pe bază de îndulcitori narurali cum ar fi: mierea de albine neprocesata, zahărul brun sau negru, siropul de agave, siropul de tapioca, siropul de orez, siropul de arţar, zaharul de cocos, stevia.

Din păcate însă, există foarte mulţi părinţi care consideră că dacă după vârsta de 1 an, regimul alimentar al copilului devine mai permisiv, îi pot oferi acestuia orice şi încep să împartă cu el mâncarea gătită şi condimentată pentru adulţi.

Este drept, nu este chiar simplu să pregăteşti de fiecare dată câte două preparate diferite, noi însă am preferat să ne adaptăm unui mod de hrănire mai sănătos, decât să îi oferim celui mic mâncarea pe care în mod normal o mâncam noi. Prin urmare am început să mâncăm fără adaos de sare în multe dintre preparate, am încercat să eliminăm dulciurile sau cel puţin nu le-am consumat de faţă cu el, am început să mâncăm mai multe fructe şi legume proaspete, fructe uscate şi seminţe. La noi în casă nu mai există decât zahăr brun , iar prepararea deserturilor se face numai în zile speciale, în cantităţi mici şi foarte puţin dulci.

Pentru a îmbogăţi gustul unui preparat am început să folosim multe plante aromatice. Spre exemplu la mărul copt sau orezul cu lapte îi adaug un praf de scorţişoară, vanilie sau nucă de cocos, coajă de portocală sau de lămâie. La mâncărurile gătite, am îmbogăţit gustul cu verdeaţă tocată mărunt: pătrunjel, mărar, leuştean, oregano, busuioc, cimbru, mentă sau usturoi şi ghimbir. Mai târziu am inceput cu piper, curry, chimion, boia, etc

M-am convins că gustul se educă, nu este ceva cu care ne naştem, ci ceva ce dobândim şi deprindem prin obiceiurile alimentare pe care le adoptăm. Acum, nici eu nu mai pot mânca un preparat prea sărat sau un deşert foarte dulce şi chiar gustul cafelei îl simt mult mai bine fără zahăr.

Astfel am învăţat să mă bucur de gustul pur al legumelor şi fructelor, nemodificat prin adaosul de sare şi zahăr. Şi abia acum apreciez într-adevăr adevărata savoare a acestora.

Am întâlnit persoane care consideră normal şi chiar recomandă să laşi copilul înaintea vârstei de un an, să guste din tot, motivând că cel mic trebuie să se obişnuiască cu gusturile. Personal, nu am înţeles niciodată de ce ar trebui să se obişnuiască cu gustul unor preparate nesănătoase pe care în mod normal ar trebui să le evite toată viaţa. De ce să nu îi învăţăm mai bine să se ferească de preparatele nesănătoase, aşa cum îi educăm să stea departe de activităţile periculoase sau de viciile distructive? Educaţia este la fel de importantă şi la acest capitol şi depinde de noi ca părinţi să îi învăţăm pe copiii noştri tot ce stă în puterea noastră să facem şi să le construim bazele unui stil de viaţă echilibrat şi chibzuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *